News Flash:

Planta tineretii vesnice si a fericirii - Afla legenda crizantemelor

20 Octombrie 2017
918 Vizualizari | 0 Comentarii
Supranumita drept Regina florilor de toamna, Crizantemei i se mai spune si  „floarea Orientului“ sau „floarea vietii“. Crizantema este una dintre cele mai pretioase flori si una dintre cele mai gratioase plante chinezesti, alaturi de orhidee, bambus si prunul chinezesc.
Crizantemele au fost cultivate in China inca din secolul al XV-lea i.Hr. Un oras antic chinez a fost numit Ju-Xian, in traducere „orasul crizantema”. Planta a fost introdusa in Japonia probabil in secolul al VIII-lea a.d., iar imparatul a adoptat-o ca sigiliu imperial, potrivit Wikipedia.

Floarea a fost adusa in Europa in secolul al XVII-lea. Linnaeus a numit-o conform prefixului grecesc chrys-, care inseamna auriu (culoarea initiala a florilor), si -anthemon, insemnand floare.
Cel mai cunsocut gen, Chrysanthemum face parte din familia Compositae si este originar din Asia, Europa si Africa, noteaza prof. dr. Elena Selaru, in volumul ”Cultura florilor de gradina”.

Cei ce doresc sa fie fericiti toata viata, trebuie sa cultive crizanteme!
O veche zicala din China spune ca cei ce doresc sa fie fericiti toata viata, trebuie sa cultive crizanteme.
Pentru chinezi, crizantema  reprezinta odihna, linistea, dar  si viata senina, iar crizantema alba semnifica jelirea sau necazul. Pentru japonezi, aceasta floare este un semn  de viata lunga si de fericire.

Legenda din Valea Crizantemelor

Intr-un articol publicat pe site-ul oficial al ziarului Faclia, dr. Liana Monica Deac arata ca Keu Tze Tung a fost nevoit sa fuga in Valea Crizantemelor, dupa ce ofensase un imparat.
Aici, pentru a-si potoli setea, a baut roua de pe petalele crizantemelor, devenind, in acest fel, nemuritor.
In credinta budista, acest dar al zeilor se explica prin faptul ca, inainte de a bea roua, Tung scrisese un text sacru pe petalele crizantemelor din vale.

Planta tineretii vesnice

O alta legenda chinezeasca spune ca acum 3.000 de ani, un imparat, speriat de faptul ca imbatranea, a aflat ca pe Insula Libelulei, din Marea Soarelui Rasare (Japonia), crestea o planta fermecata care ii putea aduce tineretea vesnica, dar care nu putea fi culeasa decat de cei foarte tineri.
Asa ca imparatul trimise acolo 12 flacai si 12 fecioare. Ajunsi acolo cu greu, dupa o calatorie in care au intampinat mari greutati, tinerii nu au gasit nicio planta fermecata, si niciun locuitori, asa ca au decis sa se stabileasca aici, alegand crizantema, pe care o adusesera cu ei, ca simbol al natiunii lor.

Legenda crestina

Intr-o  legenda crestina,  se spune ca steaua care i-a condus pe Magi la Betleem le-a aratat acestora, in cele din urma, locul in care se nascuse Mantuitorul, intrupandu-se sub forma unei crizanteme aurii la intrarea in grajdul unde se afla acesta, mai spune dr Liana Monica Deac in articolul publicat de Faclia.
 
Legenda japoneza

Frumoasa planta este disputata si de japonezi, care au si ei propriile legende.
Se spune ca, la inceputul lumii, erau multi zei in cer, asa incat o parte dintre ei au fost trimisi pe Pamant, printre care si zeul Izanagi cu zeita Izanami.
Aceasta a creat aici mai multi zei, dar a murit atunci cand a creat zeul focului. Zeul Izanagi a facut tot posibilul pentru a o readuce la viata, dar nu a reusit. A mers atunci la rau, pentru a se scalda in apa lui purificatoare, dar aici, hainele pe care le-a dat jos s-au transformat, la atingerea pamantului, in 12 zei, iar bratarile, in flori superbe: una dintre ele s-a transformat in iris, o alta in lotus, iar lantul de la gat — intr-o crizantema aurie.

Iata, deci, ca potrivit legendei japoneze, istoricul crizantemei este legat, in mod simbolic, de cel al florii de iris, potrivit Agerpres.
Crizantema, simbol al Japoniei, a fost preluata pe numeroase blazoane si a constituit primul drapel national. Ea a devenit si simbol al imparatului, fiind reprezentata cu 16 petale, asemenea Soarelui ce rasare.

Crizantema, ”florile Sfantului Dumitru” la romani
In Europa se evita oferirea crizantemei cu ocazia unor sarbatori cu caracter romantic sau a unor evenimente fericite din viata noastra. Insa, in tari precum SUA, Japonia sau China, aceste flori sunt primite cu zambetul pe buze.
La romani, crizantemele rosii, numite si ”dumitrite”, sunt asociate linistii, impacarii, iertarii, dar si tristetii.
Romanii le considera ”florile Sfantului Dumitru”, celebrat de Biserica Ortodoxa la 26 octombrie.
In Romania, crizantemele se duc de obicei la mormite, de Luminatii.

preluat de pe landia
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

floarea orientului linnaeus chrysanthemum compositae
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Wow.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1725 (s) | 23 queries | Mysql time :0.016291 (s)