News Flash:

Pana in decembrie, se SCUMPESC alimentele de pe raft

22 Octombrie 2018
2235 Vizualizari | 0 Comentarii

Dragos Frumosu, presedinte Federatiei Sindicatelor din Industria Alimentara, a trimis un avertisment in privinta cresterii explozive a preturilor in urmatoarea perioada. Intr-o declaratie data Mediafax, Dragos Frumosu, presedinte Federatiei Sindicatelor din Industria Alimentara (Sindalimenta) a anuntat ca pretul painii ar putea sa creasca intre 15-20% pana in decembrie, influentat de productia graului din acest an, care in unele zone ale tarii a fost afectata de vremea capricioasa.

Conform oficialului, „pretul painii din Romania este ireal, mult sub valoarea corecta. Un kg de paine costa undeva la 3 lei - 3,5 lei, iar pe raft poate ajunge pana la 6-7 lei. La paine nu s-a modificat pretul fata de anul trecut, de acum incolo se poate modifica pentru ca vremea capricioasa a cam afectat productia. Pana la finalul anului s-ar putea inregistra o crestere cu 15-20%”, a declarat Dragos Frumosu.

Liderul Sindalimenta a declarat si ca se asteapta la cresteri de pret pentru alte alimente precum lapte, carne sau legume. „La lapte este o crestere de 8% care este partial nejustificata, dar daca discutam depre lapte si despre o astfel de crestere trebuie sa discutam ca in alte tari membre ale Uniunii Europene, unde pretul a scazut cu 12%, ori de ce in Romania exista aceasta crestere iarasi este un lucru pe care nu pot sa mi-l explic in mod direct”, spune Frumosu.

In privinta legumelor, cresterea de pret este justificata, spune liderul sindicatelor din industria alimentara, prin faptul ca volumul importurilor creste in perioada „moarta” din punct de vedere al productiei. „La legume lucrurile stau putin dierit. In perioada aprilie-mai pana in octombrie importurile scad, din octombrie-martie importam peste 80% din legume si fructe”, spune Dragos Frumosu.

Institutul National de Statistica arata ca in primele noua luni din acest an, preturile cartofilor au crescut cu peste 20%, iar producatorii spun ca acesta reprezinta pentru ei „pretul corect”, iar fluctuatia de pret este urmarea fenomenelor meteorologice schimbatoare din timpul vegetatiei.

„Pretul a crescut in mare parte din cauza primei parte a secetei din luna mai care a fost exact in timpul vegetatiei, iar cartofii care nu au fost irigati nu au avut posibilitatea sa se dezvolte, deci vegetatia a fost pur si simplu oprita, iar pe de alta parte in luna iunie-iulie au fost foarte multe ploi, iar din aceasta cauza cartoful a fost afectat de foarte multe boli daunatoare”, a declarat pentru MEDIAFAX Kiss Bartha, proprietarul producatorului de cartofi Solfarm Covasna.

„Pretul de anul acesta este cu aproximativ 20% mai mare decat anul trecut, de la 1 leu. Noi producatorii spunem ca in comparatie cu costurile pe care le avem, care pot sa fie si de 25.000 de lei pe hectar, noi credem ca acesta este un pret corect si cam asa ar fi corect tot timpul”, sune Kiss Bartha.

In privinta carnii de porc, presedintele sindicatelor din industria alimentara spune ca importurile vor creste la peste 80% din cauza pestei porcine africana. „Daca importam acum 2-3 ani cam 70% din necesarul de carne pentru consum si procesare, din dezvoltarea fermelor din Romania pana la aparitia pestei porcine africane scazuse importurile la 55% si era un lucru pozitiv, iar in perioada urmatoare preconizez ca vom importa peste 80%”, a precizat pentru Mediafax Dragos Frumosu.

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Wow.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1679 (s) | 23 queries | Mysql time :0.016268 (s)