News Flash:

Mucenicul puscariilor comuniste, Parintele Adrian Fageteanu, face dezvaluiri despre „retetele babesti”

25 Octombrie 2017
4529 Vizualizari | 0 Comentarii
Newsletter
BZI Live Video Divertisment
Video Monden
Muzica Populara Curs valutar
EUR: 4.6669 RON (0.0000)
USD: 4.0761 RON (0.0000)
Horoscop
berbec
taur
gemeni
rac
leu
fecioara
balanta
scorpion
sagetator
capricorn
varsator
pesti
Daca in evlavia sanatoasa atentia omului este centrata pe relatia lui de iubire cu Dumnezeu si cu semenii, pe pretuirea celuilalt prin smerirea de sine, in falsul misticism in centru nu mai e loc nici pentru Dumnezeu, nici pentru semeni, deoarece totul este ocupat de propria persoana inchisa in sine, suficienta siesi, separata de semeni prin mandrie. Iubirea constienta a lui Dumnezeu si a semenilor e inlocuita, in consecinta, si in planul trairii liturgice cu anumite practici si „ritualuri de cult” noi si nerecunoscute de intreaga Biserica.

In Ortodoxie, toate randuielile liturgice, fiind actualizari ale momentelor principale din istoria mantuirii noastre, sunt creatoare de smerenie si de comuniune intre oameni caci aduc credinciosilor constienti harul Duhului Sfant, harul Duhului Iubirii dumnezeiesti, in toate randuielile de cult lucreaza insusi Mantuitorul Hristos – izvorul harului – printr-un dialog iubitor si rational cu noi, si ne angajeaza si pe noi la iubire unii pentru altii.

De aceea, sa se in?eleaga ca nu aprinsul mecanic a 9 lumanari sau acatistele date la 7 biserici simultan sau implinirea stricta a pravilei de post si rugaciune cu gura sau intrarea in vreo grupare de „elita duhovniceasca” ne ajuta automat la mantuire, ci pazirea poruncilor lui Hristos in Duhul intregii Biserici. Multi evita pe cat pot Taina Spovedaniei, canonul de pocainta si virtutile crestinesti absolut necesare mantuirii si se indreapta spre „retete sigure” de genul „9 Masluri”, „rugaciuni de 9 zile consecutive”, descantece si tratamente pe la tot felul de tiganci, prooroci, paranormali etc. Cu durere, sesizam astazi in Biserica o adevarata invazie a paganismului prin mentalitatea magica, prezenta la tot mai multi credinciosi.

Evitand intentionat sau nu catehizarea credinciosilor in directia cresterii lor morale si duhovnicesti, unii pastori sufletesti acrediteaza si intretin o serie de practici necanonice, practici care, pe de o parte, le duc faima de mari „facatori de minuni”, iar pe de alta parte tin oamenii intr-o stare de confuzie spirituala, ce degenereaza treptat intr-o mentalitate magic-fetisista. „Prin practici de felul acesta nu se mai serveste opera de educare si spiritualizare a sufletelor prin religie, ci sub forme crestine se serveste opera de scufundare a lor in imoralitate si in intunericul si robia unor puteri obscure, care se dezlantuie prin practici de sugestie si de magie.” (Preot prof. Dumitru Staniloae)

Poate unora dintre practicile enuntate mai jos nu li se poate nega un oarecare folos de moment (e mai mult o autosugestie), totusi ele nu pot fi acceptate ca autentic bune, intrucat sunt fie riscante, fie deviante de la sensul lor real, fie chiar profanatoare ale Traditiei autentice. Unele dintre aceste practici sunt intretinute de catre unii preoti sau calugari, altele de crestini mireni, bineinteles promotorii lor incadrandu-se in tipologia expusa mai inainte.
Unele sunt inovatii si improvizatii liturgice, sau deformari voite ale randuielilor liturgice consacrate in Traditia Bisericii Ortodoxe, altele sunt de-a dreptul „retete babesti”, cu origini in vrajitoria populara.

Iata o enumerare a catorva dintre cele dintai:
– deschiderea cartii (sau a Pravilei sau a Psaltirii sau a Sfintei Evanghelii, uneori la sfarsitul Sfantului Maslu) pentru a iscodi viitorul, urmata de talcuirea fragmentului de text ce cade mai intai sub ochii „credinciosului”, care eventual a tinut trei zile de post negru;
– impartirea de particele (miride) luate de pe Sfantul Disc si date „credinciosului” cu mentiunea ca „ele sunt mai mari in sfintenie decat aghiazma si anafura si se iau dupa o zi de post total” (de unde inventia asta?);
– oficierea unor „rugaciuni si slujbe speciale” pentru cei care s-au sinucis, pentru cei morti in erezie, pentru pruncii avortati, lucru neadmis de Biserica;
– omiterea exorcismelor de la Botez;
– rebotezarea celor bolnavi de epilepsie sau a copiilor „pentru a se alunga raul din om si casa” sau scoaterea copilului din casa printr-un geam spart, dandu-i un alt nume;

– „botezul” mortilor sau al unor papusi sau carpe pe 7 ianuarie in locul copiilor avortati care-si „primesc” un nume fictiv de Ion-Ioana (aceasta inventie este opera „babelor” care descanta si ghicesc pe la tara, inventie preluata si de unii „popi mincinosi” care castiga bine de pe urma ei); cei ce fac un lucru ca acesta sunt aspru mustrati de catre Biserica, prin Canonul 47 al Sfintilor Apostoli, „ca unii ce-si bat joc de crucea si moartea Domnului” (practica aceasta este un adevarat sacrilegiu adus Tainei Botezului);
– savarsirea Spovedaniei in grup la adulti, uneori rostindu-se doar dezlegarea cea mare, urmata chiar de Sfanta impartasanie, fara nici un canon dat cuiva, desi unii dintre ei nu s-au spovedit niciodata in viata;
– savarsirea marturisirii pacatelor in fata icoanei Mantuitorului, fara preot, acesta citind doar dezlegarea finala;
– folosirea doar a epitrahilului la Proscomidie, la Botez sau la Spovedanie de catre preotul duhovnic (lucru contrar randuielii din Aghiazmatar, care specifica limpede ca fiind obligatorie imbracarea felonului, ca la orice Sfanta Taina);

– impartasirea cu Sfintele Taine a celor ce sunt in coma sau in agonie sau tocmai au murit (un adevarat sacrilegiu impotriva Sfantului Trup si Sange al Mantuitorului Hristos);
– atingerea si pastrarea (40 de zile) pe sub Sfanta Masa a unor fotografii, acte, haine si obiecte ca „sa se sfinteasca”;
– pasirea cu Cinstitele Daruri peste oameni si haine (lucru riscant pentru slujitor si generator de dezordine intre credinciosi);
– atingerea capetelor credinciosilor cu Sfantul Potir de catre preotul slujitor (din nou riscul e foarte mare) pentru „a li se ierta pacatele”;
– abuzul de pomeniri la Vohodul mare;
– calcarea oamenilor cu picioarele pentru „a scoate diavolii din ei”;

– citirea mai deasa (chiar de cateva ori pe zi) a Molitvelor Sfantului Vasile cel Mare si a unor exorcisme apocrife (suspect este ca in acestea se pomeneste mai des numele vrajmasului decat al Mantuitorului, iar unii credinciosi evita Taina Spovedaniei);
– miruirea fotografiilor pentru „a le merge bine” celor din fotografii;
– impartirea de tamaie sau cenusa din cadelnita pentru a fi consumate de credinciosi prin mancare, cateva zile consecutive (riscul intoxicarii este evident);
– oficierea unor „slujbe speciale” de „dezlegat cununiile si vrajile”;
inmormantarea seaca (fara mort);
– condensarea pentru aceeasi persoana a 2 sau 3 slujbe de pomenire a mortilor intr-un singur parastas;
– deschiderea bisericii dimineata de catre unii tineri si tinere pentru grabirea casatoriei;
– punerea busuiocului sub perna fetei, ca sa i se descopere ursitul in vis;
– acceptarea si incurajarea unor dialoguri cu duhuri, a unor vedenii si vise profetice si chiar recomandarea pelerinajelor in locuri „speciale”;

– acreditarea in biserica a gruparilor de elita religioasa;
– acceptarea si incurajarea doctrinelor sincretiste si practicilor de vrajitorie, radiestezie, bioenergie, yoga, parapsihologic, masonerie, astrologie, zodiace, ghicit;
– promovarea unor invataturi si practici noi legate de isihasm straine de traditia filocalica si chiar profanatoare a ei; aceste noi „proceduri” de isihasm fac casa buna cu paganismele orientale;
Asa cum precizam, alteori practicile necanonice reproduc retete de-a dreptul babesti:
– folosirea si purtarea carticelelor apocrife ca Visul Maicii Domnului, Epistolia si Talismanul Domnului, Evanghelia dupa Toma s.a.;
– punerea de bani in cristelnita (chipurile ca sa aiba noul-nascut spor la bani);
– tinerea in mana a mai multor lumanari la Sfanta impartasanie (chipurile pentru cei morti neimpartasiti);

– daruirea unui cocos preotului slujitor in noaptea de inviere (chipurile pentru cei morti „nespovediti, neimpartasiti, fara lumanare”);
– aprinderea a 7, 9, 12, 33 de lumanari in forma de cruce si lasate sa arda in 4 reprize (cate un sfert de lumanare de fiecare data), separate prin cate 10 matanii, ultima repriza, obligatorie, fiind la ora 12 noaptea, chipurile pentru indeplinirea dorintelor (de parca Dumnezeu ar fi obligat sa-ti indeplineasca dorinta in urma acestui ritual fixist);
– savarsirea unor „rugaciuni de blestem” (nu de imblanzire) a dusmanilor, uneori tinand o lumanare cu flacara in jos;
– darea in aceeasi dimineata, personal, a 9 pomelnice la 9 biserici, in timpul Sfintei Liturghii;
– folosirea unor obiecte bisericesti sau a unor parti din ele in practicile vrajitoresti s.a.

Asupra acestor practici necanonice (ca si a altora de acelasi gen) merita sa facem cateva observatii:
1) Toate aceste practici sunt asa-zise „traditii” locale, variind mult de la un mediu (citadin sau satesc, intelectual ori ignorant) la altul, unele sunt foarte noi, neacceptate, ba chiar condamnate de Sfantul Sinod81 (inca din 1952) si chiar de toti crestinii cu discernamant.
2) In general, ele au raspandire intre oamenii creduli, neinstruiti, grupati de obicei in jurul unui om – initiatorul „traditiei” – care este ajutat de un „colegiu” (acestia ii asigura „capului” publicitatea si promovarea invataturilor si practicilor inventate de el).

3) De obicei initiatorii sunt barbati care-si iau „libertatile” si prestanta de a inova mai usor (cad mai usor prada duhului rau care le ofera calitatea de „intelepti”, „mentori”, „prooroci”).
4) Femeile sunt preponderent atrase de asemenea „traditii” noi pe care le raspandesc automat, fara a se interesa de raportul lor cu traditia autentica a Bisericii Ortodoxe; ele apartin tipului ignorantilor si primitivilor in credinta.

5) In cazul in care initiatorul e preot hirotonit sau mai ales calugar (si eventual intr-o manastire faimoasa), credibilitatea „proorociilor” si a practicilor scornite de el creste intre aderenti, intre viitoarele victime.
6) Totdeauna sunt forme exagerate de evlavie, avand mai degraba un fond pagan decat unul crestin, care reduc actul credintei la forma exterioara si la simplul ritual mecanic, magic. Cei care le practica aluneca in mandria ca nu sunt ca ceilalti crestini, considerandu-se mai „initiati” in credinta.

7) Folosindu-se de unele traditii bisericesti adevarate, „traditiile” necanonice le compromit autenticitatea, abuzurile acestora din urma fiind un motiv serios de sminteala pentru intelectuali si de injosire a Ortodoxiei de catre sectanti.
8) Ele submineaza unitatea liturgica si de credinta a intregii Biserici Ortodoxe Romane, strecurand uneori invataturi eretice si creand motive de disputa si chiar de dezbinare atat intre clerici, cat si intre credinciosi.

9) Cei care savarsesc „exercitiile” duhovnicesti expuse au impresia ca, in mod automat, in viitor „le va merge sigur bine”, creandu-si iluzii si sperante desarte.

10) Cei care apeleaza la ele desconsidera Sfintele Taine, ierurgiile bisericesti si virtutile crestine, dand intaietate practicilor acestora oculte, exagerand accesoriile si pierzand din vedere esentialul insusi.

11) Principala ofensa este adusa Tainei Sfintei Spovedanii
, intrucat oamenii uita ca, din pricina pacatelor, Dumnezeu ingaduie incercarile si necazurile. De aceea si diavolii ii poarta, pentru mandria lor, pe alte drumuri, numai pe drumul pocaintei nu.
12) Unii isi reduc intreaga viata religioasa la un lant de asemenea practici necanonice, lant pe care-l strabat inconstient (cu discernamantul adormit); au impresia ca sunt pe calea mantuirii doar facand aceste „exercitii”, permitandu-si chiar fapte imorale uneori pentru indeplinirea lor (de exemplu: multe femei se inghesuie, se cearta chiar, ca sa ajunga sa le puna preotul Sfantul Potir pe cap).

13) Cei ce devin dependenti de aceste tehnici ajung obsedati de scrupulozitatea lor
, pierzandu-si libertatea de fi prin har ai lui Dumnezeu. Treptat, incrancenarea si ingustimea gandirii lor pot avea urmari psiho-patologice, mai ales in cazul persoanelor labile psihic.
14) In continutul lor nu respira duhul smereniei si al iubirii de oameni; nici o tehnica in sine nu deschide omului perspectiva comuniunii, a rugaciunii comunitare, a asumarii semenului in iubire. Sunt „exercitii” individualiste si reduse la folosul propriu, care agraveaza boala secularizarii si a individualismului credintei. Aceasta consecinta este cea mai grava, caci „din cauza inmultirii faradelegii, dragostea multora se va raci” (Matei 24, 12) si multi se vor abate de la adevarata credinta la forme de fals misticism, erezie, idolatrie pagana si vrajitorie.

15) Incurajarea mai mult sau mai putin tacita de catre unii preoti a unor asemenea forme de fals misticism si practici necanonice este o dovada de decadere moral-religioasa, pe care insisi credinciosii n-o pot tolera multa vreme, iar descoperirea neadevarului din ele va insemna atunci si o grava deteriorare a increderii lor in autoritatea preotului si a religiei. Crestinismul, ca religie a Adevarului, nu are nevoie, ba e profund periculos, sa fie sprijinit pe minciuni care se dezvaluie rand pe rand ca atare.
16) Toate aceste forme eronate de evlavie trebuie demascate, eliminate si prevenite prin catehizarea credinciosilor in dreapta si adevarata credinta crestina, prin educarea unui discernamant minimal, care sa le permita oamenilor observarea si evitarea abuzurilor si a exagerarilor „evlavioase”.

Parintele Adrian Fageteanu si crucea Rugului Aprins


preluat de pe ortodoxia
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

biserica botezul mortilor sfanta impartasanie sfantul potir zodiace
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Wow.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1811 (s) | 23 queries | Mysql time :0.019813 (s)