News Flash:

Monica Barladeanu si lupta ei cu depresia. ”Lumea se uita la noi si zice ca suntem printese”

13 Iunie 2018
1295 Vizualizari | 0 Comentarii

A jucat in filme la Hollywood, dar si in Italia si Romania, insa putini stiu ca viata Monicai Barladeanu ar bate oricand orice rol pe care l-a jucat vreodata. Continuam campania “Ratacit in sine. Depresia, boala mileniului” cu povestea ei tulburatoare. Saracia, violenta domestica, faptul ca tatal s-a sinucis sau despartirea de omul iubit nu au doborat-o, ci au facut-o mai puternica. Povestea ei este o dura lectie de viata.

Monica Barladeanu a trait mai bine de jumatate din viata in lumina reflectoarelor si continua sa o faca. Ani la rand a fost desemnata cea mai sexy femeie din Romania. A atras atentia prin frumusete si stralucire. A aparut in toate revistele din tara, dar si in presa internationala. A jucat in filme romanesti, italienesti si americane. Nimeni nu stie, insa, ca viata ei ar bate oricand orice rol pe care l-a jucat vreodata.

Monica s-a nascut in urma cu 40 de ani, intr-un apartament cu doua camere din cel mai sarac cartier din Iasi. Tatal era inginer chimist, mama educatoare. Monica Barladeanu: “Gandeste-te ca cea mai mare achizitie pe care familia mea a facut-o a fost un covor persan. In cartier la mine era un semn de prestigiu, de statut social. Daca erai familie cu covor persan insemnai ceva, erai pe harta.”

Lipsurile si dorinta de a fi acceptata in lumea copiilor cu covor persan au transformat-o pe Monica intr-o luptatoare inca de mica. A invatat pe branci ca sa fie prima din clasa.
Lucrurile au inceput sa ia o intorsatura de-a dreptul dramatica in familie in momentul in care mama Monicai l-a adus pe lume pe Petru fratele mai mic. Copilul a fost foarte bolnav, iar mama a stat aproape un an prin spitale ca sa-si salveze pruncul.

Monica Barladeanu: “Tin minte ca am auzit-o la un moment dat pe mama intr-o disperare care a zis “vinde tot, da tot, sa dam bani la doctor sa salvam copilul” imi dadeam seama ca e o situatie de viata si de moarte.” Durerea si neputinta erau greu de suportat. Devenisera coplesitoare. Tatal Monicai s-a refugiat in alcool pentru a-si anestezia emotiile.

Elena Lasconi: “Care au fost cele mai cumplite lucruri care ti-au ramas in minte?” Monica Barladeanu: “Zgomotele infundate, stii cum e cand lovesti un corp si corpul ala se loveste de altceva, dar e un perete si e o bufnitura. Loviturile in corp suna intr-un anume fel.”
Elena Lasconi: ″Si ce simteai in momentul acela?“ Monica Barladeanu: “Teroare. Mai mare teroare era cand dupa un episod din asta nu mai zicea niciunul nimic si atunci imi era frica sa deschid usa.”

Dr. Adela Ciobanu, Conf. Univ. medic primar psihiatru: “Copilul care vede agresiune asupra mamei, el, la randul lui chiar daca nu-l agreseaza si nu-l loveste pe el chiar daca nu-I vorbeste lui urat, copilul este agresat.”

Nu a durat mult si parintii au divortat. Copiii au ramas cu mama, iar Monica incerca sa compenseze greutatile si lipsa tatalui prin rezultate excelente la invatatura nestiind ca de fapt, instinctiv, natural isi facea autoterapie. Dr. Adela Ciobanu, Conf. Univ. medic primar psihiatru: “Exista cateva lucruri care au efect antidepresiv, de exemplu invatatul. Exista studii ca daca invatam, invatatul are efecte antidepresive.”

Dupa divort, tatal Monicai a fost internat de mai multe ori pentru dezalcoolizare si a fost diagnosticat ca fiind maniaco-depresiv. Monica Barladeanu: “El statea la 38-40 de km de Iasi si odata am fost si pe jos pana la el cu fratele meu sau cu bicicleta sau cu autostopul.”

Pe cand era in clasa a 12-a se pregatea intens pentru facultate si nu a mai reusit sa-si viziteze tatal. Insa s-a bucurat ca a inceput el sa ii caute. Monica Barladeanu: “El a murit dupa o luna. A fost ultima lui vizita la noi acasa.”

Elena Lasconi: “Dar ce s-a intamplat?” Monica Barladeanu: “Asa a vrut el.” Elena Lasconi: “Imi pare rau, Monica. Dumnezeu sa-l odihneasca!” Monica Barladeanu: “Si cand te gandesti ca toata lumea se uita la noi si zice “ca suntem printese” oamenii au senzatia ca “Doamne”, si stii de ce? Pentru ca nimeni nu vorbeste despre lucrurile astea. Eu nu inteleg de ce lucrurile astea care i-ar putea ajuta si pe ceilalti sa-si inteleaga situatia, pentru ca nu am ajuns la felul in care am ajuns sa ma uit la lucrurile care mi s-au intamplat pentru ca sunt cateva variante de cele mai multe ori te uiti la ele din pozitia de victima si ai senzatia ca cu acest bagaj,

nu ai cum sa faci pasi inainte in viata si mie mi se pare ca nu e deloc asa ca, de fapt, toate lucrurile astea care iti dau un complex etraordinar pentru ca in primul rand te duci la scoala si auzi copii care vorbesc despre tine ca esti orfan, ala e primul lucru care te complexeaza. Ei au un tata, tu n-ai asta. Ei au covor persan, tu n-ai.

Mai tarziu ii la Bucuresti si ti se pare ca toti oamenii astia ca sunt destepti, ca uite ce blocuri mari, uite ce strazi largi, au tot ce spun oamenii astia, e mult mai destept decat ce spun cei din mediul meu, evident, din nou dezvolti un complex. Pe mine toate aceste complexe m-au facut si m-au alimentat sa invat sa ajung sa stau pe scaun cu cei de la Bucuresti sau cu cei din clasa.”

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Wow.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1739 (s) | 34 queries | Mysql time :0.019772 (s)