News Flash:

Marturie: „Asteapta si vei vedea cu ochii tai cum se desparte sufletul de trupul unui crestin care crede”

15 Iunie 2018
730 Vizualizari | 0 Comentarii
Newsletter
BZI Live Video Divertisment
Video Monden
Muzica Populara Curs valutar
EUR: 4.6541 RON (-0.0031)
USD: 4.0032 RON (+0.0347)
Horoscop
berbec
taur
gemeni
rac
leu
fecioara
balanta
scorpion
sagetator
capricorn
varsator
pesti

Acum cativa ani, cand eram preot paroh la Sfanta Biserica a Sfantului Vasilie din Pireu, m-a chemat de urgenta un barbat de 42 de ani, pe nume Xenofont, sa-l spovedesc. Cand am mers, l-am gasit intr-o stare jalnica. Cancerul cu nestavilitele lui metastaze ii cuprinsese si capul. Zilele lui ii erau masurate. Era singur in salon, si fiindca celalalt pat era liber, mi-a povestit cum a crezut, de vreme ce era, asa cum accentuat el, un „ateu neinduplecat” si necredincios.

„Am venit aici, in acest salon cu doua paturi, de vreo 35 de zile. Langa mine, pe celalalt pat, era deja un alt bolnav in varsta de vreo 80 de ani. Acest bolnav, Parinte, in ciuda infricosatoarelor dureri la oase – acolo il atacase cancerul -, spunea mereu: «Slava Tie, Dumnezeule! Slava Tie, Dumnezeule!». Dupa aceea mai spunea si alte rugaciuni, pe care eu, neimbisericitul si ateul pentru prima oara le auzeam. Si de multe ori, dupa aceste rugaciuni, se linistea – nu-mi puteam da seama in ce fel – si-l cuprindea un somn dulce. Dupa vreo doua-trei ceasuri se trezea din pricina durerilor insuportabile si iarasi incepea: «Hristoase al meu, Iti multumesc! Slavit sa fie Numele Tau! Slava Tie, Dumnezeule! Slava Tie, Dumnezeule!». Eu urlam de durere, iar el, desi era cuprins de nesuferite dureri, Il slavoslovea pe Dumnezeu. Eu Il huleam pe Hristos si pe Maica Domnului, iar el Il fericea pe Dumnezeu, Ii multumea pentru cancerul pe care i l-a dat si pentru durerile pe care le avea. Atunci eu mi-am iesit din fire nu numai din pricina durerilor infricosatoare pe care le aveam, ci si pentru ca il vedeam pe bolnavul de langa mine slavoslovindu-L mereu pe Dumnezeu. El se impartasea aproape in fiecare zi, iar eu vomitam din pricina gretii.

– Inceteaza odata sa mai spui mereu: «Slava Tie, Dumnezeule!». Nu vezi ca Acest Dumnezeu, pe Care tu Il slavoslovesti, ne chinuie atat de cumplit? Dumnezeu este Acesta? Nu exista. Nu! Nu exista…
Insa acela mi-a raspuns cu un glas dulce:
– Exista, fiul meu, exista si este un Parinte iubitor, pentru ca prin boala si dureri ne curata de multele noastre pacate. Asa cum, daca te-ai fi indeletnicit cu o munca grea, in care hainele tale si trupul tau s-ar fi umplut de murdarie si ar fi trebuit o perie aspra pentru a te curata bine si tu si trupul tau si hainele tale, in acelasi chip si Dumnezeu foloseste boala ca un curatitor binefacator al sufletului, pentru a-l pregati pentru Imparatia Cerurilor.

Raspunsul lui m-a enervat si mai mult si am inceput sa-L injur pe Dumnezeu si pe demoni. Apoi am inceput sa strig:
– Nu exista Dumnezeu! Nu cred in nimic… Nici in Dumnezeu, nici in basmele pe care mi le spui despre Imparatia Dumnezeului tau…
Imi aduc aminte de ultimele lui cuvinte:
– Asteapta si vei vedea cu ochii tai cum se desparte sufletul de trupul unui crestin care crede. Eu sunt pacatos, insa mila lui Dumnezeu ma va mantui. Asteapta si vei vedea, si vei crede.

Si aceasta zi a sosit. Cei de la spital au vrut sa puna un paravan, asa cum era de datoria lor, insa eu am protestat si le-am spus: „Nu, pentru ca vreau sa vad cum moare acest batran”. Il vedeam cum slavoslovea mereu pe Dumnezeu. Uneori zicea cate un „bucura-te” pentru Maica Domnului, care mai tarziu am inteles ca se numeste Acatist. Apoi a cantat incetisor „Nascatoare de Dumnezeu, Fecioara”, „Pentru multimea pacatelor mele…”, „Cuvine-se cu adevarat”, facand in acelasi timp de multe ori semnul Sfintei Cruci.
La un moment dat si-a ridicat mainile in sus si a spus:
– Bine ai venit, Ingerul meu! Iti multumesc ca ai venit cu atat de stralucitori insotitori ca sa-mi iei sufletul. Iti multumesc! Iti multumesc!

S-a ridicat putin, apoi si-a ridicat iarasi mainile in sus, si-a facut semnul Sfintei Cruci, si-a pus mainile crucis pe piept si a adormit. Dintr-odata salonul a fost inundat de lumina, parca au intrat in el zece sori, atat de mult s-a luminat camera. Da, eu necredinciosul, ateul, materialistul, ingamfatul, marturisesc nu numai ca a stralucit camera, ci si o nespusa mireasma s-a raspandit in ea. Si nu numai in ea, dar si pe hol, iar cei care erau treji si puteau merge, alergau incolo si-ncoace pentru a depista de unde venea acea ciudata mireasma.

Si astfel, Parinte, am crezut si dupa trei zile am chemat un duhovnic. A doua zi i-am luat in primire pe ai mei, pe mama, pe tata, apoi pe cei doi frati mai mari ai mei, pe femeia mea, pe rude si pe prieteni, si am strigat la ei:
– De ce nu mi-ati vorbit niciodata despre Dumnezeu, despre Maica Domnului si despre Sfinti? De ce nu m-ati dus niciodata la Biserica? De ce nu mi-ati spus ca exista Dumnezeu si ca exista moarte si candva acest suflet se va desparti de trup ca sa dea socoteala de cele pe care le-a facut? De ce m-ati imbrancit in ateism si marxism cu comportarea voastra? Voi m-ati invatat sa injur, sa fur, sa insel, sa ma manii, sa pizmuiesc, sa spun mii de minciuni, sa nedreptatesc, sa desfranez… Voi m-ati invatat sa fiu viclean, laudaros, invidios, iubitor de argint si rau. De ce nu m-ati invatat virtutea? De ce m-ati invatat dragostea? De ce nu mi-ati vorbit niciodata despre Hristos? De ce? De acum inainte pana ce voi muri, imi veti vorbi numai despre Dumnezeu, despre Hristos, despre Maica Domnului, despre Ingeri si Sfinti. Despre nimic altceva.

Veneau ai mei, rude, prieteni, cunoscuti si-i intrebam pe fiecare separat sau pe toti impreuna:
– Aveti sa-mi spuneti ceva important despre Dumnezeu? Spuneti-mi, ca pe El merg sa-L intalnesc! Daca nu stiti, mergeti si invatati! Zilele trec si eu voi pleca. La unul sau doi vizitatori le-am spus:
– Daca nu stii si nu crezi, pleaca!
Acum cred cu toata inima mea si vreau sa-mi spovedesc toate pacatele mele de cand eram copil”.Xenofont care se spovedea acum, era hotarat si neindurator cu vechiul Xenofont. Si mila lui Dumnezeu cu el a fost mare, foarte mare. S-a spovedit cu sinceritate, s-a impartasit de doua-trei ori, apoi, dupa o lupta de cateva zile cu cancerul, a plecat in deplina pocainta, cu credinta vie, in pace, slavoslovindu-L si el pe Dumnezeu.

Stefan Anagnostopulos. Extras din ”Cunostinte si trairi ale Credintei Ortodoxe”

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook.
Distribuie:  
Loading...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Wow.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1901 (s) | 34 queries | Mysql time :0.033811 (s)