News Flash:

Mama ei murise cand era mica, iar tatal ei plecase de acasa si isi facuse o alta familie. Cu alta sotie, alti copii. iar irina fusese crescuta de bunicii ei, de parintii mamei ei. Avusese o copilarie plina de lipsuri, dar, cu toate astea...

25 Ianuarie 2017
3974 Vizualizari | 0 Comentarii
- Bunico, spune-mi o poveste, te rog…
– O poveste? Dar nu ti-am mai spus de un an de zile. Doar acum stii sa citesti singura, iubita mea, spuse bunica. Ce, ai terminat si cartea primita de Sfantul Nicolae?
– Nu, buico, dar imi plac mai mult povestile spuse de tine. De cand am invatat sa citesc mama m-a rugat sa te las in pace, sa nu te obosesc, sa citesc singura. Dar imi e dor de o poveste spusa de tine…
– Bine, spuse bunica. Vino aici, langa fotoliu. O sa iti spun o poveste mai trista…
– Cum e „Fetita cu chibriturile”? Nu-i nimic, imi place si asa.
– Da, cum e „Fetita cu chibriturile”… Doar ca pe asta n-a scris-o Andersen. N-a scris-o nimeni…
– „A fost odata…”
– „ ca niciodata”, completa nepotica.
– „Odata, acum vreo saizeci de ani, o fetita saraca si necajita. O chema Irina…”
– Ca pe tine, bunico?
– Da, ca pe mine. Sa zicem…

„Mama ei murise cand era mica, iar tatal ei plecase de acasa si isi facuse o alta familie. Cu alta sotie, alti copii. Iar Irina fusese crescuta de bunicii ei, de parintii mamei ei. Avusese o copilarie plina de lipsuri, dar, cu toate astea, o copilarie frumoasa. Pentru ca bunicii ei erau oameni credinciosi, oameni buni la suflet, si aveau grija ca putinul pe care il aveau sa il foloseasca cu recunostinta.

Cele mai frumoase momente in casa lor erau de Pasti si de Craciun. Mergeau cu totii la biserica… Iar Irina primea de fiecare data haine noi. Ca semn al faptului ca innoirea hainelor trebuie sa fie insotita de o innoire sufleteasca. Ce sa spunem? Avea Irina prieteni si colegi de scoala ai caror parinti erau bogati, dar nici unul din ei nu era asa de fericit ca ea, nici de Pasti, nici de Craciun. Sarbatoarea Pastilor o ducea cu gandul la Invierea mortilor, si se gandea ca, daca va duce o viata curata, va trai in vesnicie impreuna cu mama ei. De Craciun se gandea ca Hristos, Fiul lui Dumnezeu, a venit in aceasta lume plina de rautate si de egoism ca sa ne invete sa ne iubim, sa ne invete ca iubirea e cel mai important lucru din lume…

Irinei ii placea sa vorbeasca mult despre lucrurile acestea cu prietena ei Alexandra, fata preotului de la biserica. Dar cu ceilalti prieteni nu putea vorbi despre asta. O considerau prea preocupata de Biserica, de Dumnezeu…

Intr-un an, cu doua zile inainte de Craciun, Alexandra o intreba pe Irina:
– Auzi, dar tu nu ai alta haina groasa? Ca o sa vina zapada… Si pe asta o porti de cand a inceput frigul. O sa vorbesc cu mama mea si ti-o dau pe a mea, ca am doua, spuse Alexandra.
– Nu, nu e nevoie. Maine bunicul ia pensia si primul lucru dupa ce vin de la scoala e sa mergem sa imi ia o haina noua. Asa facem in fiecare an. Azi am fost cu bunica, am cautat prin magazine si am gasit ceva si frumos si ieftin.
– Cum stii… Oricum, abia astept sa te vad cu haina noua.

A doua zi, insa, cand veni acasa de la scoala – incepea vacanta – , Irina gasi un bilet in usa. «Asteapta-ma in fata blocului. O sa vin repede. Bunica…»
«Oare s-a dus sa imi cumpere haina fara mine? Da, asta cred ca s-a intamplat…», zise Irina in gandul ei. Cobori in fata blocului si se aseza pe o banca. Isi scoase cartile de scoala din ghiozdan si incepu sa citeasca ceva… Dupa o ora, aparu si bunica. Trista, cu ochii in lacrimi.

Irina ii sari in brate:
– Ce s-a intamplat? Unde e bunicul?
– Unde sa fie? La spital. I s-a facut rau dupa ce a luat pensia. A venit salvarea si l-a dus la spital.
– Vreau sa ma duc sa il vad.
– O sa mergem diseara. Ca maine o sa il opereze si vrea sa te vada inainte de operatie…
– O sa mergem si o sa ii cant colinde. Da, o sa ii cant bunicului, sa se bucure.

Irina uitase de hainuta cea noua. Se gandea doar la bunicul ei. Si, cand bunica i-a spus ca hainuta cea noua va veni mai tarziu, ca banii trebuiau dati doctorului pentru operatie, Irina nu a spus nimic. Cel mai important pentru ea era sa i se intoarca bunicul acasa…

Si seara s-au dus la spital. Bunica a vorbit cu o asistenta si Irinei i-au dat voie sa cante. A cantat frumos de tot. Vocea ei curata rasuna pe tot etajul. S-au strans nu numai bolnavii de la alte camere, s-au strans si asistentele. A venit chiar si un doctor, doctorul care urma sa il opereze pe bunicul Irinei. Toti au fost impresionati. Cand Irina a terminat de cantat, s-a mirat vazand atatia bolnavi adunati in fata salonului. Cand a ajuns cu bunica acasa, i-a pus tot felul de intrebari despre boala…

Dar bunica nu avea stare sa vorbeasca cu Irina. Astepta sa o culce pe fata, ca sa inceapa rugaciunile pentru sanatatea bunicului. S-au rugat putin amandoua, cum faceau in fiecare seara cand era si bunicul acasa. Apoi Irina s-a dus in camera ei. Insa nu putea sa doarma . Statea in pat si se framanta. Ba se gandea la bunicul ei, ba se gandea la haina pe care nu mai avea cum sa o primeasca. Si haina veche ii era cam mica… si nu prea tinea de cald. Dar in minte ii tot veneau bolnavii care se adunasera in fata salonului.

– Ce bine ca sunt sanatoasa… isi spuse. Eu maine nu voi primi nici un cadou de la bunici, dar, totusi, ce bine ca Dumnezeu ma tine sanatoasa. Sunt atatia bolnavi… Si atatia copii bolnavi. Ce-mi da mie Dumnezeu cadou? Imi da sanatate. Un cadou fara fundite, fara panglici, dar un cadou frumos…

Irina adormi. Dupa o ora de rugaciune, se culca si bunica… La miezul noptii insa, Irina se scula brusc. Visase ceva frumos. Aprinse lumina in camera si incepu sa cotrobaie prin lada cu jucarii. Gasi o punga cu multe panglici, pe care bunica ei, care fusese croitoreasa, nu le mai folosea. Intra tiptil-tiptil in camera bunicii si ii lasa o funda mare, rosie, cam sifonata, pe plapuma. Apoi mai facu ea ceva treaba cu celelalte panglici si se culca.

Dimineata, bunica se trezi devreme. Era framantata… Vazu panglica pe plapuma, dar nu intelese ce cauta acolo. Ca nu era legata de nici un dar. Si… de unde dar? Irina nu avea bani de daruri. Bunica se scula si merse in camera fetitei. O gasi pe Irina dormind, tinand strans in brate icoana cu Hristos, care statea de obicei la capul patului, pe perete.

Irina avea in jurul gleznelor cate o panglica. La fel in jurul mainilor, in jurul mijlocului, in jurul gatului.

Bunica intelese tot. Si incepu sa lacrimeze. Funda rosie de pe plapuma era un semn ca bunica era un cadou pentru Irina. Atat de mult isi iubea Irina bunica, incat o considera un cadou de la Dumnezeu. Ce era cu panglicile de la maini si de la picioare? Era o dovada ca Irina intelesese ca Dumnezeu poarta grija de sanatatea ei. Si intr-o vreme frumoasa de iarna, cand prima zapada se asternuse pe strazi, cand atatia copii zaceau prin spitale, suferind de tot felul de boli, Irina era sanatoasa. Si se bucura ca Dumnezeu i-a facut acest dar. Se bucura de sanatatea pe care i-o daruise Dumnezeu. Si nu multi copii au fost la fel de bucurosi ca Irina anul acela…

– Si bunicul ei s-a facut bine?, intreba nepotica.

– Da, operatia a reusit. Mai mult inca. Doctorul, care fusese fascinat de colindele cantate de Irina, nu a vrut sa primeasca nici un ban pentru operatie si Irina a primit hainuta pe care si-o dorea. Era o hainuta speciala, udata cu lacrimi. Irina a rugat-o pe bunica sa ii coasa pe cordonul de la hainuta cea noua panglica pe care si-o legase in noaptea de Craciun in jurul mijlocului. Ca sa nu uite ca si hainuta era un dar de la Dumnezeu…

– Mi-a placut povestea, desi inceputul a fost prea trist, zise nepotica.

– Si mie mi-a placut, zise bunica. Si apoi, spuse in soapta, ca sa nu fie auzita de fetita: „Cordonul acela il mai pastrez si astazi…”


sursa www.danionvasile.ro
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - Wow.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1730 (s) | 35 queries | Mysql time :0.016138 (s)