News Flash:

Mama din imagine si-a incuiat fetele intr-o fantana adanca. Abia dupa ce s-au auzit tipetele lor, s-a aflat de ce erau acolo. Uite adevarul cutremurator

16 Iunie 2017
4241 Vizualizari | 0 Comentarii
Unele tari sufera mai mult decat altele din cauza furiei naturii care se dezlantuie. Cutremure, tsunami, eruptii vulcanice, inundatii ori incendii puternice. Chile este unda dintre aceste tari.
In primele saptamani ale acestui an, pe teritoriul Chile au izbucnit foarte multe incendii de paduri. Au ars mai mult de 600 mii de hectare de suprafata forestiera, iar 11 oameni si-au pierdut viata in flacari.
 
Membrii familiei Garcia aveau sa nimereasca si ei printre persoanele decedate. Incendiul se apropia rapid de locuinta si gospodaria lor. Capul familiei, Carlos Garcia, a iesit in fata flacarilor in incercarea disperata de a le stinge, dar nu i-a reusit asta. Totodata, el i-a dat cateva instructiuni sotiei sale pentru cazul in care focul va mistui locuinta lor.
Atfel, atunci cand va fi clar ca incendiul le va cuprinde gospodaria, Silvana, sotia lui Carlos, impreuna cu cele doua fiice trebuiau sa se ascunda la fundul unei fantani si sa astepte acolo pana flacarile nu se vor retrage.
In timp ce locuinta lor ardea, iar la suprafata temperatura aerului se ridica pana la 980 de grade Celsius, Silvana statea in fantana cu fetele ei. Deasupra fantanii, femeia a pus o tabla metalica pentru ca in interior temperatura sa nu ajunga la temperaturi insuportabile.
 
Tatal si-a gasit si el un ascunzis pe un varf de deal, inaccesibil flacarilor si asa si-a putut salva viata. Dupa aceasta, el a alergat spre locuinta sa. Insa, in loc de gospodarie si casa, Carlos nu a gasit decat mormane de cenusa, animale arse si pamant parjolit. Barbatul era panicat pentru ca nu stia daca sotia si fiice lui s-au putut salva din calea incendiului.
Cand s-a apropiat de fantana, barbatul a auzit glasul celor trei si a rasuflat usurat. Sotia si fiice lui erau bine, iar el le-a ajutat sa iasa din fantana.
 
Cu parere de rau, familia Garcia a pierdut toate bunurile materiale pe care le aveau, dar cel mai important este ca oamenii si-au putut salva viata.
In acest moment, ei isi construiesc o noua locuinta si incearca sa isi faca o alta gospodarie.

sursa: rol.ro
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

cutremure tsunami eruptii vulcanice carlos garcia
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Wow.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1580 (s) | 23 queries | Mysql time :0.012936 (s)