News Flash:

Leacul uitat – Daca il primesti, te insanatosesti! Vindeca cea mai grava boala. Tu stii care este?

8 Martie 2018
1474 Vizualizari | 0 Comentarii

Leacul uitat – Daca il primesti, te insanatosesti! Vindeca cea mai grava boala. Tu stii care este? Lumea intreaga zace cufundata in viclenie. Fiecare dintre noi s-a molipsit de ucigatoarea boala numita pacat. Poate, oare, fi tamaduita aceasta boala? Se gaseste un leac, si este unul minunat!

Sfanta Taina a Spovedaniei poate fi numita pe drept cuvant un „leac uitat.” Daca il primesti, te insanatosesti! Insa noi nu ne intindem mainile dupa el, ca sa ne vindecam si sa ne impaciuim cugetul. De ce, oare? Pentru ca l-am uitat si l-am nesocotit. „Pentru ce muriti, casa lui Israil?” – striga cu durere Sfantul Proroc Iezechiil. /Iez. 18:31; 33:11/Pentru ce muriti, Crestini, in pacatele voastre? – striga cu durere si mai mare catre noi Rascumparatorul Iisus Hristos. Oare nu se gaseste pentru noi izbavire din moarte? De ce aduceti bucurie vrajmasului mantuirii voastre – satana? Oare nu am pus eu in Biserica mea pocainta cea mult-lucratoare? „Nu voiesc moartea pacatosului, ci sa se intoarca pacatosul de la calea sa si sa fie viu. Cu intoarcere intoarceti-va de la calea voastra cea rea!” /Iez. 33:11/ Aveti in dar Pocainta, acest bun vesnic, iar ea lucreaza cu aceeasi putere in toata vremea vietii, impotriva tuturor pacatelor: curateste orice pacat, mantuieste pe toti cei ce alearga la Dumnezeu, chiar de o fac in cele din urma clipe dinaintea mortii. Pentru bolile pamantesti se gasesc doctorii pamantesti. Pentru cea mai cumplita dintre boli, pacatul, exista Atotputernicul Doctor Ceresc si leacuri ceresti. Acest Doctor este Hristos. Pentru ca fiecare pacat este o calcare a sfintei legi a lui Dumnezeu, numai acesta, in minunata sa Atotputernicie poate ierta pacatele.

Citeste si Obiceiul de a te atinge de vesmantul preotilor - Benefic sau nu pentru credinciosi

El poate face ca toate pacatele sa se stearga ca si cum nici n-ar fi fost. „Si de vor fi pacatele voastre ca mohoraciunea, ca zapada le voiu albi; iar de vor fi ca roseala, ca lana le voiu albi,” /Isa. 1:18/ ne fagaduieste El. Insa, pentru ca toate acestea sa se poata implini, ni se cere un singur lucru – sa ne pocaim cu adevarat.

„Nimeni nu este atat de bun si milostiv” – spune Sfantul Marcu Ascetul – „precum Domnul, insa El nu iarta pacatele celora ce nu se pocaiesc” si „vom fi judecati nu pentru multimea faradelegilor, ci pentru ca nu voim sa ne pocaim.” Astfel, Domnul, in atotputernicia sa, poate ierta pacatele omenesti. Insa luati aminte cat de greu este a dobandi milostivirea dumnezeiasca! Dumnezeu a incredintat unor oameni – Apostolii si urmasii acestora, episcopii si preotii – puterea de a ierta pacatele! De ce a facut Dumnezeu astfel? Pentru a face pocainta, prin urmare si iertarea pacatelor, mult mai apropiata, mai usoara si mai neindoielnica!

„Luati Duh Sfant; carora veti ierta pacatele, ierta-se-vor lor; carora veti tinea, tinute vor fi.” /Io. 20:22-23/ „Oricate veti lega pre pamant, vor fi legate in cer; si oricate veti dezlega pre pamant, vor fi dezlegate si in cer.” /Mat. 18:18/

Citeste si Arsenie Boca: 10 motive pentru care din cele mai multe casnicii lipsesc fericirea si intelegerea

Cum sunt iertate pacatele? – prin Taina Pocaintei sau a Spovedaniei. Crestinul, impovarat de pacate, merge la preot, cu pocainta adanca in suflet si isi marturiseste pe deplin tainele inimii si ale cugetului sau. Preotul, incredintat de pocainta neprefacuta a Crestinului, dupa cuvenitele rugaciuni incepatoare, ii citeste rugaciunea savarsitoare a tainei: „Domnul si Dumnezeul nostru Iisus Hristos, cu harul si indurarile iubirii sale de oameni, sa te ierte pre tine, fiule (fiica) (N), si sa-ti lase toate pacatele. Si eu, nevrednicul preot si duhovnic, cu puterea ce-mi este data, te iert si te dezleg de toate pacatele tale, in numele Tatalui, si al Fiului, si al Sfantului Duh. Amin.”

In clipa aceea, cele pe care preotul le iarta pe pamant sunt iertate si in ceruri! Este, oare, o mila mai mare decat aceasta? Nici noi nu am crede ca acestea sunt cu putinta, daca nu ni s-ar fi zis de catre cel ce nici un „pacat n-a facut, nici s-a aflat viclesug in gura Lui.” /I Pet. 2:22/ Pacatul este un mare rau, cu urmari adanci, greu de socotit – muncile vesnice ale iadului! Iar leacul lui, randuit de Iisus Hristos, este atat de simplu! Pare de neinchipuit!…

Asa cum Iisus Hristos le-a zis celor zece leprosi: „Mergeti si va aratati preotilor,” /Lc. 17:14/ iar ei, mergand, s-au curatit, asa si noua pacatosilor ne spune, parca: si voi sunteti bolnavi de lepra duhovniceasca. Nu va temeti! Impliniti numai aceasta: Mergeti si va aratati preotilor.

De vom nesocoti dumnezeiasca mila, spuneti-mi, oare, cat de grele vor fi pedepsele pe care le vom suferi pentru ca nu am lucrat, pentru mantuirea noastra, putinul care ne-a fost incredintat si este atat de usor de savarsit?

Citeste si Canonul cel Mare. Cum si cand se citeste? De ce este bine sa-l citesti in Postul Mare

Sfanta Scriptura ne istoriseste cum Neeman, capetenia ostirii Siriene, suferea de lepra. Auzind el ca in tinutul lui Israil se afla un proroc al lui Dumnezeu, Elisei, care il poate tamadui, a venit la acesta, insotit de slugi si cu daruri multe, oprindu-se in fata usilor lui. Prorocul cel sfant nu i-a iesit in intampinare, ci si-a trimis slujitorul sa-i zica: „Mergi de te spala in Iordan de sapte ori, si se va insanatosi trupul tau, si se va curati.” Neeman, insa, auzind cuvintele acestea, s-a maniat, spunand: „Iata, ziceam ca prorocul acesta va iesi la mine si va sta, si va chema numele Domnului Dumnezeului sau, si va pune mana sa preste loc, si va vindeca lepra. Iar el ma trimite sa ma scald in apa Iordanului! Au doar nu sunt ape mai bune in Siria?” si s-a dus manios. Dar slugile lui, apropiindu-se, i-au zis: „Stapane, de ti-ar fi grait tie prorocul un cuvant mare, au doar nu l-ai fi facut? Iar acum ti-a zis doar sa te speli. Oare nu vei putea plini un lucru atat de lesnicios?” /IV Imp. 5:1-14/

Neeman si-a ascultat slugile, s-a afundat de sapte ori in Iordan – si trupul i s-a curatit si i s-a innoit precum cel al unui prunc. Ce boala grea este lepra! si cat de usor a tamaduit-o proorocul lui Dumnezeu! Oare nu tot la fel de usor se vindeca si cea mai grea dintre boli – pacatul? Afunda-te in valurile cele adanci ale pocaintei si harul lui Dumnezeu te va curati de toate pacatele! Vei iesi din baia duhovniceasca a Tainei Sfintei Spovedanii cu sufletul curat si innoit precum cel al unui prunc!

Citeste si Ce rugaciune se spune inainte de spovedanie

Pacatul l-a facut pe cel dintai dintre arhangheli, Lucifer, sa cada din ceruri! Pacatul i-a gonit pe Adam si Eva din Rai! Pacatul a adus peste lume potopul! Acest pacat se pregateste sa ne desparta si pe noi de Dumnezeu, pentru vesnicie, si sa ne arunce in bezna iadului.

Daca Dumnezeu ne-ar cere sa impartim toata averea noastra saracilor, daca El ne-ar cere sa postim toata viata noastra sau sa ne lepadam o data pentru totdeauna de lucrurile si mangaierile pamantesti, pentru a ne rascumpara pacatele si pentru a ne izbavi de cumplitele lor urmari – chiar si in aceste imprejurari ar trebui sa le implinim pe toate, numai ca sa scapam de muncile cele vesnice ale iadului, catre care ne impinge pacatul. Iar acum priviti ce mantuire usoara ne-a gatit Dumnezeu: „Duceti-va, si va aratati preotilor! Marturisiti-va pacatele inaintea lor! Pocaiti-va din tot sufletul si va veti slobozi din lanturile pacatului!”

Ce om cu mintea intreaga ar mai nesocoti, dupa toate acestea, Spovedania? Ne putem mantui sufletele doar in doua feluri: fie fara sa pacatuim deloc, fie pocaindu-ne pentru pacate. Cum insa intre oameni nu este nici unul fara de pacat, daca vrem sa ne impacam cu Dumnezeu, cu cel pe care-l nesocotim prin incalcarea in fiecare zi a voii sale celei sfinte, nu ne ramane decat sa ne pocaim neprefacut si curat. Altfel nu vom putea vedea chipul lui Dumnezeu, caci in luminata Cetate cereasca nu va intra nimic necurat.

Arhimandritul Serafim Alexiev

Extras din ”Viata duhovniceasca a crestinului ortodox”, Ed. Predania

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

taina pocaintei iisus hristos sfanta scriptura lucifer
Distribuie:  
Loading...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Wow.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1946 (s) | 34 queries | Mysql time :0.026153 (s)