News Flash:

Lasatul Secului, sarbatoarea care anunta inceperea Postului Sfintilor Apostoli Petru si Pavel - De ce e bine sa respecti cat mai mult aceasta perioada

4 Iunie 2018
282 Vizualizari | 0 Comentarii

Duminica a fost Lasata Secului pentru Sfintii Apostoli Petru si Pavel, sarbatoriti la 29 iunie de catre credinciosi. Luni, 4 iunie este inceputul Postului Sfintilor Petru si Pavel, cunoscut in popor sub denumirea de Postul Sampetrului.

Ce inseamna Lasata Secului. In limbajul popular, dar si in cel bisericesc, tot ce este „de sec” se poate traduce ca fiind de post. La fel ca si in expresia „lasatul serii”, Lasatul secului reprezinta momentul in care urmeaza sa inceapa postul crestinesc. Acum se dau deoparte obiceiurile lumesti si se pune accent pe abtinere, pe dedicare catre credinta, pe reculegere si purificare. La Lasata Secului, gospodinele prepara alimente pe care urmeaza sa nu le mai consume in perioada postului: carne, branza, oua. De asemenea,  nu se coase, nu se toarce, nu se tese, nu se fac treburi casnice, caci altminteri casa poate fi lovita de rele, de boli si distrugeri.

De ce se tine Postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel? Inaintea sarbatorilor insemnate, calendarul bisericesc prevede perioade de post, mai lungi sau mai scurte, aspre sau lejere, in functie de rang. Postul Sfintilor Petru si Pavel are si el importanta lui. Pe langa faptul ca ne prilejuieste inca un pas catre inaltarea spirituala, curatenia sufleteasca si trupeasca, este un rit ce trebuie respectat cu sfintenie. Sfanta Scriptura ne spune ca Insusi Iisus a tinut post. Si i-a invatat pe ucenici ca rugaciunea are un rol-cheie. Sa tii post pentru Sfintii Apostoli inseamna sa-i cinstesti cum se cuvine. Si sa readuci in atentia lumii obiceiul lor de a tine post inaintea momentelor importante. Totodata, prin post se cinstesc si darurile Sfantului Duh, pogorate peste Sfintii Apostoli.

Spre deosebire de celelalte posturi religioase, acesta nu este unul aspru. Lunea, miercurea si vinerea se mananca legume fara untdelemn, martea si joia se poate adauga in meniu ulei si putin vin, iar sambata si duminica se mananca peste. Cunoscut si drept post de vara, obisnuit la inceputuri numai in cercurile monahale si raspandit apoi printre toti credinciosii, acest post isi are originile undeva prin secolul al IV-lea. In cele doua saptamani de post nu se fac nunti. In popor, se respecta acesta obicei pentru ca se crede ca e aducator de sanatate, apara de foamete si de grindina, dar ocroteste si animalele din gospodarie. Se mai crede ca cine tine postul Sfintilor Petru si Pavel si le respecta cum se cuvine sarbatoarea va fi ferit de lupi, la fel ca si turmele lui de oi si cirezile de vite.

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  
Loading...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Wow.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1902 (s) | 34 queries | Mysql time :0.034559 (s)