News Flash:

Horoscop 11 octombrie 2018. Zodia care primeste exact vestile de care avea nevoie

11 Octombrie 2018
712 Vizualizari | 0 Comentarii

Este o zi dedicata iubirii. Multi nativi se concentreaza asupra vietii amoroase.

Horoscop 11 octombrie 2018 BERBEC
Neatentia te va costa mult, deci, inainte de a porni un proiect, gandeste-te la consecinte. Esti tentat sa tratezi totul ca pe o joaca, de parca nu ai avea nimic de pierdut daca iei totul peste picior, dar efectele superficialitatii tale vor iesi la un moment dat la iveala. ‘isi poti stirbi reputatia de bun profesionist. Poti spune o vorba aiurea greu de reparat. Poti face o gluma proasta care poate deranja enorm pe cineva care nu prea gusta umorul tau. Ca atare fii atent exact la acele lucruri pe care le consideri nesemnificative, pentru ca pot avea efecte mai mari decat ai putea crede!

Horoscop 11 octombrie 2018 TAUR
Abordezi o atitudine falsa in urma unui eveniment care nu s-a terminat asa cum ai fi dorit, dar nu vrei sa recunosti nici in ruptul capului ca ai fi ranit sau dezamagit. Pe cine vrei sa pacalesti? Cineva te cunoaste atat de bine ca simte imediat in comportamentul tau ca se petrece ceva neplacut. Accepta-i compasiunea, apropierea, sfaturile, pentru ca vei vedea ca te vei simti mult mai bine dupa ce iti vei elibera supararea intr-o discutie intre patru ochi. Spune-i ce te doare si vei scapa de un mare stres!

Horoscop 11 octombrie 2018 GEMENI
Daca odata a mers o anumita solutie, ea poate avea efecte bune si acum, deci priveste inapoi cu detasare si adu-ti aminte ce anume ai facut candva si mai incearca odata. E un demers care a avut efecte pozitive atunci, deci merita sa-l repeti ori de cate ori este nevoie. Nu merita sa pierzi vremea cu alte experimente, cand ai la indemana o reteta de succes care a avut rezultate excelente. Priveste inapoi, trece in revista pasii urmati si nu te abate de la o cale care a fost eficienta si altadata. Nu trebuie sa schimbi ceva ce a mers bine, ci doar sa repeti totul intocmai.

Horoscop 11 octombrie 2018 RAC
Primesti exact vestile de care aveai nevoie pentru a redresa o situatie pe care o faceai sa para mai grava decat era in realitate. Cand vezi acum ce simplu este, parca iti vine sa si razi, dar numai tu stii cat de dificil ti s-a parut cat timp ai fost direct implicat. Acum e o placere sa discuti despre cat de responsabil le rezolvi tu pe toate. Consideri ca prin ceea ce ai trecut nu a fost deloc o greseala, ci dimpotriva, o lectie bine inteleasa si o provocare rezolvata cu brio cu care te vei putea mandri multa vreme de acum incolo. Totul s-a clarificat si esti multumit ca ai trecut prin asta!

Horoscop 11 octombrie 2018 LEU
Nu privi judecata altora ca pe un afront personal, pentru ca vei descoperi intr-o zi ca ceea ce ti se reproseaza acum, chiar si cu ton ridicat, este purul adevar. Daca iei acum masurile care se cer, vei putea repara la timp o situatie din care ai putea avea de suferit mai devreme sau mai tarziu, ca atare nu fugi de adevar, chiar daca deranjeaza. Ia taurul de coarne acum si accepta schimbarea obligatorie, fara a considera totul nici ghinion, nici pedeapsa, ci sansa justa de a redresa situatia in cel mai corect mod. Repararea greselii este sansa ta de a te dezvolta, altfel ramai blocat intr-un punct mort.

Horoscop 11 octombrie 2018 FECIOARA
Desi nu suporti sa taci cand ai avea atatea sa spui, de data aceasta iti pui singur lacat la gura, constient ca tacerea e, de data aceasta, de aur, deci cea mai buna abordare. Poate te afli in preajma unei persoane care acapareaza toata discutia si nu-ti mai gasesti si tu loc sa spui ce ai in minte, sau poate celalalt sta la panda sa te prinda cu cea mai mica greseala ca apoi sa te puna la index. Ajungi la concluzia ca solutia cea mai buna, in aceasta situatie, e sa ramai cuminte in banca ta, reprimandu-ti toate vorbele. Astepti sa ti se dea cuvantul altadata!

Horoscop 11 octombrie 2018 BALANTA
Nu te lasa invins de critici sau de reprosurile care vin catre tine pe diverse tonuri. Ai alaturi de tine oameni nervosi, pusi pe cearta, si tu intri in colimatorul lor de la te miri ce. Dar nici tu nu esti prea bland sau prea amabil, ci sari si tu la atac, pe de o parte pentru a-ti apara punctul de vedere pe care ceilalti il judeca, si pe de alta parte si pentru ca ai un as in maneca ce merita folosit pentru o victorie totala. Cu cat tonul lor devine mai agresiv, cu atat devii si tu mai bataios, pentru ca nu suporti sa-ti spuna altii ce sa faci.

Horoscop 11 octombrie 2018 SCORPION
Un final de drum nu e un capat de tara, ba dimpotriva, s-ar putea sa fie cel mai bun lucru care ti se putea intampla in acest moment. Probabil nu aveai curajul sa spui gata, pana aici, dar azi ti se ofera solutia pe tava, la tanc pentru a incheia un capitol din care nu mai aveai nimic bun de castigat. Iti era teama sa renunti, nu aveai forta de a spune stop, dar acum, ca se ivesc conditiile optime pentru un final in beneficiul tau, profiti de ocazie si pui punct acelei situatii care nu mai avea nimic de oferit. Maine te apuci de altceva!

Horoscop 11 octombrie 2018 SAGETATOR
Ai sperat mult de la un eveniment spre care ti-ai canalizat toata energia si, cand colo, rezultatele sunt mult sub asteptari. Esti dezamagit, desigur, pentru ca la cat de mult ai muncit, ai fi dorit cu totul alte rezultate. Nu trebuie sa renunti, nici sa te opresti din elan. Sunt hopuri inerente in orice proiect important, iar tu dai azi piept cu o astfel de piedica in care iti sunt puse la incercare rezistenta, rabdarea, vointa de a trece peste orice! Nu te lasa pagubas de la un banal impas, ci aduna-ti fortele pentru etapa urmatoare. Acum iei doar o mica pauza!

Horoscop 11 octombrie 2018 CAPRICORN
Din trecut iti extragi dorinta de a te apuca de o actiune interesanta. Nu e noua, te-ai mai ocupat si altadata de ceva similar si pentru ca atunci a mers foarte bine, speri sa repeti succesul inca o data. Ai toate sansele sa reeditezi reusita de odinioara cu care inca te mandresti, pentru ca iata, primesti o a doua sansa! Trebuie doar sa-ti aduci aminte cum ai dus la bun sfarsit aceasta provocare atunci, pentru ca poti relua exact reteta de odinioara pentru rezultate la fel de bune.

Horoscop 11 octombrie 2018 VARSATOR
Verdictul pe care il primesti azi in urma unui conflict puternic te favorizeaza si e normal sa fii multumit de rezultate. Consideri ca ti s-a facut dreptate si jubilezi in sinea ta si in fata inamicilor care ti-au pus doar bete in roate. A meritat sa ai rabdare, sa lupti cu toate puterile pentru a-ti demonstra nevinovatia si a primi din nou ceea ce ti se cuvine, dar nu te culca totusi pe laurii victoriei. Riposte mai pot veni si de acum inainte din partea celor care tot mai considera ca li se cuvine ceea ce ai obtinut tu pe merit.

Horoscop 11 octombrie 2018 PESTI
Bazeaza-te in totalitate pe feelingul tau, pe intuitie, pe ceea ce simti in adancul sufletului, pentru ca nu te inseala! Tu ai un talent cu totul aparte de a vedea lucrurile si dincolo de aparente, ca atare vei simti de la o posta daca un om e bun sau e rau, daca o actiune are sau nu sanse de izbanda, daca sensul in care mergi duce undeva. Lasa-te complet pe seama acestor simtaminte cu totul aparte, pentru ca ele iti vor transmite exact ce trebuie sa faci. Nu cere pareri sau sfaturi de la altii: tu esti propriul consilier perfect!

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Wow.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1854 (s) | 34 queries | Mysql time :0.017813 (s)