News Flash:

Harta carentelor de vitamine si minerale. Ce anume iti lipseste din organism, in functie de semnele aparute pe corp

3 Ianuarie 2018
833 Vizualizari | 0 Comentarii

Vitaminele sunt esentiale pentru sanatate si tocmai de aceea specialistii recomanda sa le incluzi in alimentatia zilnica. Ideal este sa iti iei necesarul de nutrimente din legume si fructe, iar la suplimente sa apelezi doar la recomandarea medicului, dar indiferent de metoda prin care ajung in organismul tau, aceste substante iti ajuta corpul sa se dezvolte.

Exista 13 vitamine esentiale: A, complexul B, C, D, E si K, pe care le gasesti in alimentele pe care le consumi. Vitaminele au numeroase proprietati, accelerarea metabolismului, intarirea imunitatii si imbunatatirea digestiei fiind doar cateva dintre ele. Cand organismul tau nu primeste substantele de care ai nevoie, apar simptomele neplacute.

Vezi in harta de mai jos care sunt semnele care ar trebui sa te ingrijoreze:

Iata ce probleme de sanatate poti avea, in functie de ce vitamine iti lipsesc:

Vitamina A
La inceput, deficienta de vitamina A nu are niciun simptom. In unele cazuri, pot aparea o stare usoara de oboseala si ameteli, dar de cele mai multe ori, simptomele sunt ignorate de pacient. Cand lipsa de vitamina A se agraveaza, creste riscul de infectii respiratorii sau gastrointestinale, apar dificultati in dezvoltarea oaselor la copii si adolescenti si infertilitate la adulti, noteaza divahair.ro.
Lipsa de vitamina A poate fi prevenita printr-o dieta bogata in ficat, cartofi dulci, morcovi, spanac, mango, rosii si piersici.

Vitamina B6
Vitamina B6 face parte din complexul de vitamine B si este esentiala pentru organism: protejeaza impotriva infectiilor bacteriene, mentine sanatos aparatul reproducator si ajuta la buna functionare a sistemului nervos si a creierului. In plus, aceasta substanta tine sub control aminoazicii din sange, care cresc riscul aparitiei bolilor de inima, previn aparitia cariilor si regleaza nivelul de sodiu si de potasiu din sange. De altfel, vitamina B6 este necesara si pentru productia de magneziu.
Lipsa de vitamina B6 provoaca depresie, probleme ale pielii, inflamatii ale colonului, leziuni ale pancreasului sau insomii. Iritabilitatea, durerile de cap si slabiciunea musculara sunt alte semne ca organismul tau nu primeste suficienta vitamina B6. Poti preveni aceasta problema cu o alimentatie din care nu trebuie sa lipseasca semintele, nucile, tonul, carnea de pui sau de curcan, prunele uscate, carnea slaba de vita, bananele, avocado sau spanacul.

Vitamina B12
Simptomele se dezvolta gradual, dar starea de sanatate se poate inrautati considerabil, daca nu se iau masuri. Apar palpitatii la inima, diaree si chiar pierderea vederii, potrivit specialistilor. Faptul ca aceasta vitamina se gaseste in special in oua si lapte ar trebui sa fie un semnal de alarma pentru vegani.
Un adult are nevoie de 0.0024 miligrame de vitamina B12 pe zi. Acest lucru este echivalentul a doua oua pe zi. Pentru a avea o cantitate suficienta de vitamina B12 in organism, poti consuma alimente precum organele de animale (ficat, pipote), peste, ciuperci, carne (miel, vita, porc, pasare), fructe de mare, cereale (grau, ovaz, orz), dar si anumite leguminoase (linte, naut, mazare).

Vitamina C
Potrivit specialistilor de la Serviciul National de Sanatate din Anglia, simptomele lipsei de vitamina C apar dupa trei luni. Printre simptomele care ar trebui sa te trimita la medic se numara: sangerari gingivale, puncte rosii pe piele, par uscat si fragil, vanatai care apar usor. Lasata netratata, aceasta deficienta poate cauza probleme serioase de inima, mai ales in cazul fumatorilor.

Un adult are nevoie de circa 40 mg de vitamina C in fiecare zi. O portocala contine aproximativ aceeasi cantitate. Putem sa ne luam aceasta vitamina si din patrunjel, ardei gras, broccoli, conopida, capsune, papaia si citrice.

Vitamina D
Vitamina D regleaza cantitatea de calciu si de fosfati din organism, ambele necesare pentru oase, dinti si muschi sanatosi. De asemenea, cercetatorii au observat ca un aport sanatos de vitamina D protejeaza impotriva cancerului, sclerozei multiple si bolilor cardiovasculare.
Copiii au nevoie de aproximativ 10 mg de vitamina D pe zi, conform dailymail.co.uk, o cantitate ce se gaseste si intr-o bucata de somon file. Putem lua aceasta vitamina din orice tip de peste gras, cereale integrale, stridii, branza tofu, lapte de soia sau caviar.

Zinc
Zincul este un mineral necesar pentru organism, iar lipsa lui slabeste sistemul imunitar si incetineste procesul de vindecare a ranilor. O stare permanenta de oboseala si de slabiciune ar trebui sa te trimita la medic.
Orice persoana peste 14 ani este sfatuita sa consume 11 mg de zinc in fiecare zi, cantitate ce se gaseste in doua stridii. De asemenea, printre cele mai bune alimente bogate in zinc se mai numara si semintele de dovleac, de susan, carnea de vita si miel, nucile caju, ciocolata neagra, fructele de mare, crapul, lintea, fasolea, ficatul (de miel, pui, porc, vita) si iaurtul.

Fier
Se pare ca lipsa de fier din organism este printre cel mai des intalnite deficiente ale secolului al XXI-lea. Principala consecinta este anemia, o boala ce scade numarul de globule rosii din sange, iar lasata netratata, poate provoca atac de cord, conform National Health Service.
Adultii au nevoie de 10 mg de fier in fiecare zi, iar femeile gravide de o cantitate dubla. Putem gasi 10 mg de fier in 100 g spanac sau in 4 felii de paine alba. De asemenea, cantitati importante de fier se mai intalnesc si in germeni de grau, fulgi de ovaz, tarate, fistic, seminte de dovleac, pepene verde, legume cu frunze verzi si cartofi.

Magneziu
Deficienta de magneziu afecteaza una din 10 femei, potrivit ultimelor studii efectuate. Daca nu sunt luate masuri de la primele simptome, aceasta problema poate crea probleme neurologice (halucinatii, stare de confuzie, tulburari de memorie), dar si probleme neuromusculare (tremur, spasme) si gastrointestinale (dureri de stomac, diaree, constipatie).

Un adult trebuie sa consume aproximativ 400 mg de magneziu in fiecare zi, cantitate ce se gaseste in 100 g de ciocolata neagra, intr-un avocado sau intr-un pumn de alune. Alte surse de magneziu mai pot fi legumele cu frunze verzi, nucile si semintele, pestele gras, boabele de soia, bananele, lactatele degresate si fructele uscate.

Calciu
Organismul foloseste calciul pentru intarirea oaselor si a dintilor. Deficienta de calciu provoaca probleme de dantura si se poate transforma in osteoporoza in timp.

Organizatia Mondiala a Sanatatii recomanda o cantitate de 500 mg in fiecare zi in cazul adultilor, echivalentul a o ceasca de lapte sau 56 de grame de sardine. Mai gasim cantitati semnificative de calciu si in iaurt, somon, branza si verdeturi inchise la culoare.

preluat de pe exquis

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook.

vitamine esentiale vitamina a vitamina b6 vitamina c vitamina d zinc
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Wow.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1637 (s) | 23 queries | Mysql time :0.010508 (s)