News Flash:

Esti tinta preferata a tantarilor? Cum poti calma imediat locul in care te-au intepat

3 Iulie 2018
438 Vizualizari | 0 Comentarii

Te numeri printre victimele preferate ale nesuferitilor tantari? Trebuie sa stii ca doar femelele-tantar te pot intepa, fiindca ele sunt hematofage, adica se hranesc cu sange (uman sau animal), in timp ce masculii isi procura nutrientii din plante. Pe locurile unde tantarul extrage sange raman zone iritate, umflate, rosii si o senzatie sacaitoare de mancarime care poate dura cateva zile. Dar intepaturile de tantar, mai mult decat un disconfort trecator, pot fi un real pericol pentru sanatatea oamenilor. Anumite specii sunt vectorii unui numar mare de boli infectioase: virusul West Nile, virusul Zika, febra galbena, malaria, febra Dengue, Chikungunya si alte virusuri care cauzeaza diverse forme de encefalite. Din fericire, in Europa exista un risc minim de epidemii cu aceste virusuri care fac ravagii in Africa, America de Sud, unele regiuni din Asia. In tara noastra, se inregistreaza anual cazuri de meningita West Nile transmisa prin intepatura tantarului tigru.

Dincolo de aceste pericole majore, care raman totusi la nivelul unor focare izolate, ce facem cu neplacutele ciupituri? Pentru a calma imediat usturimea si senzatia de mancarime, incearca urmatoarele remedii naturale recomandate de unii dintre cei mai renumiti specialisti in medicina integrativa din SUA: dr. Josh Axe, fondatorul www.draxe.com, cu peste 11 milioane de vizitatori lunar, si dr. Suzy Cohen, desemnata „cel mai de incredere farmacist al Americii”.

Ceai de musetel. O compresa sau un plic rece cu ceai de musetel pusa pe locul unei intepaturi de albina sau de tantar calmeaza imediat inflamatia. Musetelul este utilizat ca tratament local pentru multe probleme ale pielii: iritatii, acnee, eczeme. Aceasta pentru ca florile de musetel contin substante antiseptice, antioxidante si antiinflamatoare. Un alt remediu reconfortant pentru intepaturile de tantari recomandat de dr. Axe este ceaiul alb. Intr-adevar, ceaiul alb este mai putin accesibil decat musetelul, dar cu aceleasi proprietati calmante.

Hamamelis. Extractul din hamamelis, floarea unui arbust nord-american, este recunoscut pentru efectul de atenuare a petelor cauzate de acnee sau de soare. Deoarece ajuta la accelerarea procesului de vindecare, apa de hamamelis poate fi folosita si in cazul intepaturilor de tantari, sustine dr. Axe. Hamamelisul are efect astringent datorita taninului pe care il contine. Acest tanin contribuie la reducerea umflaturilor si eliminarea bacteriilor in timpul vindecarii tesutului cutanat. Apa de hamamelis se aplica direct pe piele, prin tamponare. Este si mai eficienta atunci cand se combina cu bicarbonat de sodiu, formand o pasta care se aplica pe locul ciupiturii.

Uleiuri esentiale. Un studiu publicat in Journal of the American Mosquito Control Association (2016) a testat diverse uleiuri esentiale impotriva ciupiturilor de tantari. Uleiurile de citrice s-au dovedit cele mai eficiente comparativ cu repelentii de sinteza. Lotiunile pe baza de ulei esential au aratat un grad de protectie de 90% impotriva tantarilor, intr-un interval de 4 ore. Alte uleiuri esentiale care le displac profund tantarilor sunt uleiul de menta, de eucalipt, de lamaita, de ylang-ylang si de levantica. Atentie! Uleiurile esentiale pot provoca iritatii si nu se aplica in stare pura pe piele! Se dizolva cateva picaturi de ulei esential intr-o lingurita din ulei de cocos sau ulei de masline si apoi se aplica pe piele.

Faina de ovaz. Cu o indelungata reputatie in mentinerea frumusetii pielii, faina de ovaz este si o modalitate excelenta de a calma mancarimea provocata de intepaturile de tantari, precizeaza dr. Suzy Cohen. Faina de ovaz poate fi regasita frecvent printre ingredientele unor produse naturale de ingrijire cum ar sapunuri, sampoane, geluri si creme hidratante. Ovazul este folosit ca agent hidratant, deoarece contine substante emoliente, dar si ca antioxidant, datorita unor substante polifenolice numite avenantramide. Acestea reduc inflamatia care provoaca senzatia de mancarime si fac pielea matasoasa. De aceea, faina de ovaz a fost folosita de mult timp pentru numeroase afectiuni ale pielii, inclusiv eczeme si dermatita atopica. Iata cum va puteti prepara propriile remedii pe baza de ovaz. Pentru baie: adaugati in apa cateva linguri de faina de ovaz si cateva picaturi de ulei esential de musetel. Pentru intepaturi de tantari: preparati o pasta din faina de ovaz si ceai de musetel, aplicati pe ciupituri si indepartati cu apa calduta dupa 15 minute.

Carbune activat. In tratamente externe, carbunele activat este utilizat cu succes pentru atenuarea acneei si atenuarea disconfortului in eruptii cutanate sau intepaturi de insecte. Dr. Suzy Cohen recomanda urmatoarea reteta: amestecati o lingurita de carbune activat cu o jumatate de lingura de ulei de cocos si tamponati zona afectata. Aplicati periodic pana cand senzatia de mancarime dispare.

Otet de mere. Un alt remediu foarte bun este otetul de mere sau otetul de vin alb. Amestecati in parti egale apa cu otet si tamponati zona afectata cu aceasta solutie. Mancarimea se calmeaza imediat, iar umflatura se reduce.
Pe langa aceste remedii trebuie sa mai tineti cont de faptul ca tantarii isi aleg victimele si dupa mirosul degajat de corp, dioxidul de carbon si alte substante chimice existente in aerul expirat, transpiratie. Se pare ca vitamina B1 eliminata prin transpiratie nu este deloc pe placul tantarilor, iar persoanele care beneficiaza de un nivel bun al acestei vitamine sunt ferite de intepaturi.

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Wow.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1799 (s) | 23 queries | Mysql time :0.032705 (s)