News Flash:

Cum se prepara ceaiurile care dizolva si elimina pietrele si nisipul de la rinichi

14 August 2019
904 Vizualizari | 0 Comentarii

Daca pentru pietrele mici si nisipul la rinichi ne putem baza doar pe ceaiurile diuretice, cand vine vorba de calculi mari este nevoie si de medicamente alopate sau de operatie, in cazurile mai grave. Litiaza renala sau pietrele la rinichi sunt depozite dure care se formeaza in interiorul rinichilor. Cei mai frecventi calculi sunt cei formati din acid uric si cei formati din oxalat si fosfat de calciu. „Atunci cand pietrele sunt mici sau e vorba doar de nisip, se trateaza mai usor, insa cand pietrele sunt suficient de mari incat sa se mobilizeze si sa blocheze caile urinare atunci optiunile de tratament prin fitoterapie sunt limitate”, explica dr. Alice Popescu, specialist in acupunctura si fitoterapie la Institutul National de Medicina Complementara si Alternativa din Bucuresti.

Pietrele mici se rezolva cu ceaiuri
Pentru calculi de mici dimensiuni si nisip, cea mai buna solutie sunt diureticele. Ceaiurile favorizeaza dizolvarea sarurilor si eliminarea lor prin urina. Cresterea cantitatii de urina spala caile urinare si mobilizeaza nisipul si calculii mici.

Cand pietrele sunt mari exista o restrictie cu privire la plantele cu efect diuretic pentru ca exista riscul ca acesti calculi mari sa porneasca pe caile urinare si sa provoace colica renala, infectii sau hidronefroza (retentia de urina, produsa de un obstacol la nivelul tractului urinar).

„Exista foarte multe plante cu efect diuretic: mesteacan, coada calului, matase de porumb, cozi de cirese, ienupar. Unele plante au si efectul de a dizolva calculii: urzica si coada calului. Un medicament ayurvedic care dizolva si elimina pietrele la rinchi este cystone”, adauga fitoterapeutul.

Cum se prepara ceaiurile diuretice
In general, in fitoterapia europeana nu se folosesc concentratii foarte mari de plante. Specialistul recomanda sa se foloseasca aproximativ doua grame de plante, sau mai exact o lingurita la o cana de apa.

Plantele cu continut de uleiuri eterice, precum ienuparul se prepara sub forma de infuzie. Cele mai grosiere, radacini, scoarta sau matase de porumb se prepara sub forma de decoct.

Diferenta dintre infuzie si decoct e ca in cazul infuziei planta este oparita cu apa clocotita si se lasa aproximativ cinci minute acoperita, iar in cazul decoctului planta se fierbe cateva minute.

Atentie la urinari cu sange si arsuri in timpul urinarii
Frecvent, se intampla ca litiaza renala sa nu aiba niciun semn foarte multa vreme. „Simptomele apar, de obicei, cand nisipul se deplaseaza si zgarie caile urinare. Atunci apar dureri si mici sangerari”, spune dr. Alice Popescu.

Nu exista semnale de alarma decat atunci cand pietrele sau nisipul incepe sa se miste si sa deranjeze.

Atunci pot aparea: dureri puternice in zona spatelui, abdomenului inferior sau a zonei genitale, senzatie de arsura in timpul urinarii, urinare cu sange, ameteli si varsaturi.

Cand o piatra mare blocheaza caile urinare e o problema grava de sanatate si e nevoie sa mergeti la medic. Si infectiile se pot agrava, dar foarte rar. „Atunci cand un calcul blocheaza caile urinare, in primul rand, urina nu mai are unde sa se duca, se creeaza presiune mare si se distruge functia renala treptat. In al doilea rand, se poate ajunge la hipertensiune arteriala de origine renala. Insa acestea sunt situatii grave si rare”, mai spune expertul in fitoterapie.

Medicul atentioneaza asupra faptului ca pietrele apar de obicei din cauza faptului ca nu bem suficienta apa sau nu mergem la toaleta suficient de des.

Tratamentul cu ultrasunete
Cand dimensiunea pietrelor e prea mare, se ajunge la operatie. Litotripsia este o procedura neinvaziva in care pietrele sunt distruse cu ultrasunete, fara sa fie nevoie de operatie. Pietrele sunt sfaramate in bucatele mai mici si se pot elimina pe cale naturala. Insa metoda nu functioneaza in toate situatiile. „Dezavantajul e ca in loc de o piatra mare care sta cuminte, ne alegem cu pietre mai mici si ascutite care se misca”, adauga dr. Popescu.

Reguli de administrare a remediilor naturale
Cu exceptia ienuparului care nu se foloseste multa vreme, cel mult doua saptamani in general, celelalte plante pot fi folosite pe termen lung.

Insa e bine sa nu folosim aceeasi planta foarte multa vreme, ci prin rotatie. „Bem o luna mesteacan, o luna urzica, o luna troscot”, exemplifica dr. Alice Popescu.

Exista si preparate fitoterapeutice sub forma de capsule care sunt mai concentrate, dar ceaiurile fiind mai putin concentrate se pot adauga ca element care intregeste un tratament alopat.

„Urzica vie nu trebuie folosita de persoane cu hipertensiune arteriala, mai sunt si plante alergizante  care nu se dau celor cu inteloranta. Insa contrindicatiile sunt mai putine decat in cazul medicamentelor alopate”, completeaza specialistul in fitoterapie.

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

litiaza renala ceai rinichi
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2019 - Wow.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1646 (s) | 34 queries | Mysql time :0.020560 (s)