News Flash:

Cum arata, de fapt, Iisus Hristos - "Uimitor cum nimeni nu a fost foarte interesat de felul in care arata"

2 Martie 2018
6558 Vizualizari | 1 Comentarii

Intr-o noua carte, un profesor spune ca Iisus nu arata deloc asa cum il prezinta istoria veche si moderna. Evanghelia spune ca Iisus a fost evreu si s-a nascut in jurul anului 4 i.e.n., in Betleem. El a locuit in copilarie in Egipt, pentru o scurta perioada de timp, dupa care s-a mutat in Nazaret. Aceste scrieri nu fac nicio referire la aspectul fizic al lui Iisus, dincolo de cele privind hainele sale si ale apostolilor sai, explica Joan Taylor, profesor de Origini ale Crestinismului si Iudaism in cadrul  King's College London, in cartea sa „Cum arata Iisus?”.

„Este atat de uimitor cum nimeni nu a fost foarte interesat de felul in care arata”, a declarat Taylor pentru Live Science. Pe de alta parte, atat Moise (profetul care i-a condus pe israeliti) si David, care, potrivit Bibliei l-a ucis pe Goliat, au fost descrisi drept barbati chipesi si puternici, releva cartea lui Taylor.

Pentru a-si face o idee despre cum arata Iisus, Taylor a apelat la arheologie si texte care ar putea oferi indicii legate de aspectul evreilor in Iudeea si Egipt, pe vremea Mantuitorului. Totodata, autoarea a analizat imaginile artistice de pe monezi si picturi ale mumiile egiptene.

Un barbat obisnuit, cu parul scurt

Potrivit studiului lui Taylor, in loc sa fie mai inalt decat restul barbatilor din Iudeea, Iisus avea 1,7 metri, o inaltime medie pentru acea vreme. Cei din Iudeea si Egipt aveau in general ochii caprui, parul negru si tenul masliniu, potrivit descoperirilor arheologice, textelor istorice si descrierilor oamenilor in diverse tablouri egiptene.

A existat interactiune intre cei din Iudeea si Europa (care aveau pielea mai deschisa la culoare), precum si cei din Sudan si Etiopia (cu pielea mai inchisa la culoare). Totusi, tinand cont de faptul ca evreii din Iudeea si Egipt obisnuiau sa se casatoreasca intre ei la acea vreme, pielea, ochii si parul lui Iisus n-ar fi fost diferite de cele ale majoritatii din Iudeea si Egipt, a descoperit Taylor. Textele vechi spun ca evreii din Egipt nu se distingeau de restul populatiei egiptene, pe vremea lui Iisus.

De asemenea, relicvele istorice arata ca oamenii din Iudeea obisnuiau sa-si tina parul si barba destul de scurte, pentru a se feri de paduchi, o problema mare la acea vreme. Iisus nu ar fi facut exceptie. Desigur, ar fi trebuit sa foloseasca un cutit pentru a se tunde, dar sa nu uitam ca, in acele timpuri, barbatii erau mult mai iscutiti in manuirea instrumentelor taioase.

In Evanghelie, Iisus este portretizat drept un tamplar, care se deplasa foarte mult, dar nu prea avea hrana. Stilul de viata activ, corelat cu lipsa alimentatiei, il transforma pe Iisus intr-un om slab, dar cumva musculos. „Fizicul lui Iisus a fost in conformitate cu munca pe care o presta”, a precizat Taylor. „Nu ar trebui prezentat drept un om care ducea o viata simpla”.

Pe de alta parte, nu putem fi siguri de aspectul gurii sau obrajilor lui Iisus. Avea cicatrici? Avea pielea tabacita de munca? Nimeni nu va sti vreodata. Autoarea este insa sceptica in privinta descrierilor lui Iisus ca fiind chipes. Daca Iisus era chipes, cei care au scris Biblia ar fi subliniat asta, asa cum au facut scriitorii crestini timpurii, cu privire la Moise si David.

Potrivit Evangheliei, Iisus ar fi purtat o tunica si un fel de mantie, pentru a se proteja de frig. In picioare, Iisus ar fi avut sandale asemanatoare celor moderne. „Cred ca L-ai fi recunoscut pe Iisus dupa hainele saracacioase”, a mai explicat Taylor.

Autoarea cartii despre Iisus isi doreste ca tot mai multi pictori sa incerce sa reconstruiasca o imagine fidela a lui Iisus Hristos, in functie de descoperirile recente. Cartea cuprinde o reconstructie a chipului lui Iisus, realizata in functie de indicatiile lui Taylor.

preluat de pe gandul

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

betleem etiopia
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Comentarii (1)

Ionel  | #649
Articolul spune cum arăta, statistic, un bărbat din zona Iudeea în perioada respectivă. Adică semit fiind, nu avea părul blond/ șaten deschis, nu purta părul lung, nu avea ochii albaștri, avea un ten măsliniu al pielii ....

Cum arăta efectiv individul Isus din Nazareth ..... asta deocamdată nu știm. Poate nici nu vom știi niciodată ......
Adauga comentariu

Mica publicitate

© 2018 - Wow.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1831 (s) | 24 queries | Mysql time :0.028998 (s)