News Flash:

Ce se spune despre copilul nascut din parinti care au facut avort anterior

25 Iunie 2018
2610 Vizualizari | 0 Comentarii

Cunoscut avocat al vechii cetati a Tomisului, Parintele Cezar Axinte a renuntat la avocatura cea lumeasca pentru a-l apara pe om in fata ofensivei celui rau – sau, mai curand, pentru a se transforma intr-un avocat al lui Hristos in fata constiintei oamenilor, chiar si a celor care, din inselare, se lupta cu El. Implicat in special in lucrul cu tinerii si familiile tinere, Parintele Cezar ne-a spus cateva cuvinte despre ce putem face in zilele noastre ca sa nu ne pierdem copiii…

 (…)
„Am vazut tineri demonizati de jocurile video…”

 – De multe ori primim sfaturi fie de la duhovnic, fie de la prieteni, fie din carti despre cresterea copilului. Stim, pe de o parte, destul de bine ce avem de facut, dar foarte greu reusim sa ajungem la niste rezultate… Cine este de vina?

– In primul rand, nerabdarea noastra. Datorita faptului ca nu-L cunoastem pe Hristos, nu cautam sa aflam Cine este Hristos, sa ni-L impropriem, in sensul cel mai intim, adica sa-L cunoastem pe Hristos din interior, nu din exterior, avem o nerabdare, si anume aceea in care Ii cerem lui Dumnezeu acum sa ridice de la noi crucea!

Am vazut parinti indurerati, carora orice le-ai spune, primesc ca un traumatism; orice cuvant de mangaiere il primesc ca si cum le-ai da o lovitura. Cand le spui de rabdare, aproape ca explodeaza. Ei doresc – asta in cel mai bun caz, daca vin la preot! – doresc de la preot sa faca un act magic: „Abracadabra”, si in secunda doi sa scape de durere, de durerea pentru suferinta copilului lor. Cu nici un chip nu primesc aceasta ca pe o cruce si sa o duca cu rabdare, nici nu mai vorbim de faptul ca ar putea sa fie o consecinta a faptelor lor – a faptului ca au stat departe de Hristos, a faptului ca nu au fost in Biserica – asta foarte greu primesc, mai ales in stare de traumatism.

Atat de mare este durerea parintilor pentru fii, incat aproape ca nu poti sa ai un dialog cu ei. Nu vor decat atat: sa scape de durere! Si atunci, aceasta abordare nu poate sa duca la un rezultat satisfacator, nici pentru tine ca duhovnic, nici pentru ei ca parinti, nici pentru cel care este bolnav. Inchipuiti-va ca sunt copii care stau de la 3 sau 4 ani pe calculator sau la desene de tot felul, se incarca cu imagini din acestea care ii lupta de la varstele cele mai mici, si ajung la 10-12-14 ani suferinzi, aproape ireversibil bolnavi – aproape! –, si parintii sunt coplesiti, sunt depasiti, si vin atunci in stare de deznadejde, de disperare, vrand sa faci ceva azi.

Sa stiti ca am vazut tineri la 16-17 ani care deja sunt demonizati de jocurile video. Adica, din pricina acestor jocuri, am auzit parinti care au venit ingroziti ca-si gasesc copiii dimineata cu hainele rupte. Isi rup hainele de pe ei, sunt loviti, au vanatai pe tot corpul… Aceste lucruri se intampla, si atunci parintele copilului vine intr-o stare de disperare – trebuie mai intai sa-l stabilizezi pe el, ca el sa poata, cu pace, sa gestioneze momentul acesta atat de dramatic. Or, daca parintele insusi este in stare de tulburare, cum ar putea sa-si ajute copilul?…

„Barbatii sunt solidari si instigatori in pacatul avortului”

Am fost in case, m-au chemat parinti pentru copiii lor sa fac Molitfa Sfantului Vasilie cel Mare, si a fost cat pe-aci sa-mi sara la gat tanarul, atat era de tulburat! Si este incredibil ce se intampla, este incredibil… De aceea insist aproape obsesiv: Sfanta Impartasanie, chiar daca nu intelegi nimic – ca este un dar extraordinar de la Dumnezeu sa ajungi sa intelegi ce este acolo cu adevarat! – dar Sfanta Impartasanie, duhovnic, spovedanie si, cel mai important lucru, sa vina parintii la biserica. Vin parintii, vor sa-i ajuti, dar ei nu s-au spovedit niciodata in viata lor. Sfanta Taina a  Marturisirii a ajuns „piatra de poticnire”… Sa stiti ca a se spovedi un tanar la 15-16 ani este un act de mare eroism. Eu cred ca ar accepta mult mai usor sa urce la 3.000 de metri un munte decat sa vina sa se spovedeasca, iar tanarul care se spovedeste este cu adevarat un erou. Mai cu seama cel care nu a fost in Biserica, cel care nu a fost obisnuit cu Sfanta Impartasanie, Sfanta Spovedanie de mic. Nu mai spun de faptul ca parintii lor nu se spovedesc, nu se impartasesc! Au fost in biserica doar la Botezul lor si al copilului lor, in cel mai bun caz.

Una din marile probleme despre care nu vorbim noi, preotii, nu vorbeste Biserica, este ca pruncul acela care este atat de razboit, daca s-a nascut, s-a nascut dupa ce parintii au avortat unul, doi, trei si mai multi, si dupa el, la fel, unul, doi, trei si mai multi. Or, stim cu totii ca exista o legatura nevazuta intre toate persoanele umane, cele care formeaza natura aceasta, suntem legati ca intr-un lant… Lucrurile acestea oamenii nu le cunosc, noi nu vorbim despre ele. Vin parintii si spun ca copiii nu dorm noaptea, sar din pat, sunt infricosati, sunt ingroziti – dar nu se marturisesc, nu vorbesc despre avort. Si, cel mai important lucru, acesti parinti au inima impietrita, in special barbatii, 99 din 100 de barbati nu constientizeaza ca sunt solidari si instigatori – solidari in pacatul avortului si instigatori pentru acest pacat – si nu fac pocainta! Femeile, sigur, sunt mai sensibile, au o alta alcatuire, dar nici ele nu constientizeaza legatura aceasta intre avort, intre uciderea de prunci si starea actuala a fiului sau a fiicei lor, conjugata cu toate celelalte – cu jocuri, cu pornografie, cu Internet si toate celelalte.

Tot mediul acesta in care traim este imbibat de lucrare demonica. Toata atmosfera este imbibata de lucrare demonica si de desfranare, mai cu seama. Or, in mediul acesta, combinat cu starea noastra, a parintilor, cu avorturi, cu pacatele acestea – daca vorbim numai despre ignoranta sau despre nepasare – sigur ca da o stare de tulburare in familie. Si atunci oamenii, daca nu cunosc lucrurile acestea si nu fac o pocainta minima si sincera, nu se pot vindeca, nu se pot vindeca… Si vezi oameni care pleaca de la tine si ajung pe la deschizatori de carti, pe la vrajitoare, si starea lor se agraveaza, ajung pana la demonizare.

(…)

Legatura dintre avort si starea copilului nascut

 – Cum ii influenteaza patimile parintilor pe copii? Si ma gandesc chiar si la patimile parintilor care sunt ascunse copiilor. Ati observat in viata unui copil, in viata lui launtrica, ce influenta a produs la un moment dat avortul pe care il face mama? Pentru ca eu personal am sesizat mari schimbari in psihologia copilului incepand din momentul in care mama face un avort, si am scris in editorialul din numarul acesta al revistei despre asta…

– Indeosebi, daca vorbim de patimi sau pacate, indeosebi acest lucru m-a impresionat cel mai mult: legatura dintre avort si starea copilului nascut. Copiii care sunt singuri la parinti, si fie inainte de nasterea lor, fie dupa nasterea lor, daca mama a facut – de fapt, sa fiu mai corect, daca parintii au facut avort, copilul acela are o stare de neliniste. Am observat la ei aceasta stare de neliniste, de angoasa, de frica. Multi dintre copiii acestia vin si spun: „Parinte, sa-mi faceti o rugaciune, ca nu pot sa dorm noaptea. Simt o prezenta, simt o umbra, ma trezesc noaptea transpirat… Nu pot sa dorm, nu am liniste…”.

Un alt efect imediat este acela ca tanarul sau copilul nascut din parinti care au facut avort este foarte egoist, este aproape incapabil sa iubeasca. De cate ori am ocazia sa ma intalnesc cu tineri, le vorbesc despre iubire, pornind de la cea care-i intereseaza pe ei cel mai mult, aceasta trupeasca, pana la iubirea lui Dumnezeu, si observ ca rezoneaza ca si cum pentru prima data ar fi auzit acest cuvant, acest sentiment! Este o mirare pe chipurile lor. Opt din zece copii raman mirati, ca si cum ar fi auzit prima data despre iubirea dintre ei si parinti, dintre ei si Dumnezeu. Este aceasta inca o trasatura a faptului ca parintii au facut avort, o trasatura noua a copilului, faptul ca este incapabil de a iubi in sens jertfelnic. Deci, daca s-ar pune problema sa se lepede de parinti, sa se lepede de prietenul cel mai bun pentru un folos material imediat, ar face-o fara nici un regret, fara nici cea mai mica mustrare de constiinta, pentru ca nu exerseaza iubirea, nu cunoaste ce este iubirea… Aceasta sigur ca este si un deziderat al Noii Ordini, pentru ca ati vazut, in toate oranduirile acestea „restrictive”, cele care ataca libertatile persoanei, se mizeaza pe compromis, se mizeaza pe individualizare, pe atomizarea persoanelor – de fapt a indivizilor, cum spun ei –, pentru ca de natura persoanei tine si iubirea. Deci toate oranduirile acestea mizeaza pe atomizare, pe individualizare, pe segregare, iar aceasta este posibila atunci cand nu iubesti – iar avortul cauzeaza copiilor nascuti aceasta deficienta, aceasta tára „genetica”.

Un alt lucru care mi-a atras atentia este ca acesti copii nascuti din parinti care au avortat nu-si doresc copii, nu-si doresc familie, nu vor responsabilitati de tipul acesta al angajamentului familial, nu doresc ca ei sa primeasca jugul unei familii si al jertfei pentru familie, pentru nasterea de prunci; nici nu concep asa ceva.

Un alt aspect este acela ca nu sunt statornici in iubire, adica sunt dispusi sa schimbe oricand partenerul (intelegand prin aceasta prietenul, iubita) – si exista dispozitia aceasta „de azi pe maine”. Ca sa va inchipuiti labilitatea aceasta, o iubire declarata astazi ca fiind unica si vesnica, pentru care ar fi in stare sa se arunce din avion fara parasuta, nici pana maine la pranz nu dureaza – ci, daca exista posibilitatea de a cunoaste o alta persoana, fie ca e baiat, fie ca e fata, care intra in niste criterii, bineinteles, superficiale, este dispus sa renunte la acea iubire – care, sigur, nici nu este iubire, tocmai pentru ca e atat de superficiala si de instabila, dar chiar si asa… Deci vedem o instabilitate emotionala vizibila; nici nu trebuie sa ai cunostinte de psihologie ca sa-ti dai seama de lucrul acesta. Si inca ceva, o nestatornicie in prietenie.

Toate lucrurile acestea, toate trasaturile acestea contureaza chipul copilului nascut din parinti care au facut unul-doua, pana la zeci de avorturi. Aceasta, asa, la o privire foarte generala. Sunt foarte multe de spus… Si totusi, moartea nu are ultimul cuvant in Creatie. Moartea este un accident! Copiii si tinerii acestia de care vorbim nu poarta vina de starea lor, de aceea si cea mai plapanda intentie de a-L cauta pe Hristos li se va socoti ca un act de eroism. Intr-un asemenea razboi aprig, „simpla” dispozitie de a lupta este in sine o mare biruinta. Ce vor darui mai mult de atat va fi Inviere!

Dar nu este cu putinta biruinta fara lupta, si lupta fara Cruce. Deci, „indrazniti…” Ioan 16:33!

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Wow.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.2088 (s) | 34 queries | Mysql time :0.059703 (s)