News Flash:

Care e semnificatia reala a numarului 666. Are legatura cu numele carui lider foarte cunoscut de noi - VIDEO

27 Septembrie 2016
937 Vizualizari | 0 Comentarii
Numarul 666 e cunoscut drept „numarul bestiei” in Noul Testament, iar in teoriile conspiratiei, adeptii se refera adesea la el si ca numarul Antihristului.
Si totusi, baietii de la Numberphile au incercat sa gaseasca o explicatie ceva mai logica pentru numarul care da emotii oamenilor de 2.000 de ani. 666 nu are proprietati matematice remarcabile, dar daca aruncam o privire catre originile lui, arata ceva interesant despre felul in care Biblia a fost scrisa. Aparent, viziunea apocaliptica nu e singura de luat in seama.

Practic, 666 e folosit drept un cod nu tocmai subtil, mai ales pentru literatii din perioada redactarii Noului Testament. Textul a fost scris initial in greaca veche, care, dupa cum probabil stie toata lumea, folosea numere scrise ca litere. La fel stau lucrurile si in cazul ebraicii, cealalta limba principala de scriere a Bibliei. Prin urmare, fiecare cuvant avea si o semnificatie numerica.
 
In capitolul 13 din „Cartea Revelatiei”, numarul este mentionat astfel: „Cine are pricepere sa socoteasca numarul fiarei; caci este numar de om. Si numarul ei este sase sute saizeci si sase.”. Potrivit celor de la Numberphile, aceasta e aproape o ghicitoare care te indeamna sa afli semnificatia numarului.

Cifrele 666 sunt scrise in ebraica, care ofera o semnificatie si mai mare numerelor care simbolizeaza cuvinte si cuvintelor care simbolizeaza numere. Asadar, daca traduci in cuvinte ebraice 666, obtii Neron Kesar, adica scrierea numelui Nero Cezar, liderul Imperiului Roman din respectiva perioada (13 octombrie 54 – 9 iunie 68). E una dintre cele mai controversate si detestate figuri istorice. La urma urmei, se presupune ca a dat foc Romei si era banuit ca ar fi violat-o pe mama lui. Doar in Grecia au existat voci preocupate de o imagine diferita. Astfel, pentru Pausanias, Nero era un exemplu pentru justetea afirmatiei lui Platon, conform careia marea nedreptate „nu porneste de la oameni obisnuiti, ci dintr-un suflet nobil corupt printr-o educatie gresita”.

Aparent, lucrurile stau la fel si in cazul scrierii alternative a numarului bestiei, care in mai multe texte biblice e 616. „Asta se adauga la complexitatea ghicitorii si secretului. Nimeni nu vrea sa scrie o carte in conditiile persecutiilor imperiale, in care spune clar ca radacina tuturor relelor e Nero Cezar”, ne este explicat in clipul de mai sus.

Cat despre proprietatile matematice, 666 e un numar triunghiular si suma primelor 36 de numere. Numerele triunghiulare sunt cele care pot forma un triunghi echilateral. Acesta este primul indiciu in decodificarea numarului. 666 este, de asemenea, suma patratelor primelor sapte numere prime. Pentru o explicatie si mai ampla asupra semnificatiei mai putin demonice a acestui numar controversat, urmareste explicatia celor de la Numberphile.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook.

Galerie Video


666 cifra satanei
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - Wow.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1638 (s) | 35 queries | Mysql time :0.014349 (s)