News Flash:

Cand am aflat ca sunt insarcinata, eram in cel mai prost moment din viata: murise mama, aflasem ca sotul ma insela cu cea mai buna prietena si voia divort, iar la serviciu nu-mi mergea bine. Am avortat la 25 de ani

28 Septembrie 2016
8574 Vizualizari | 0 Comentarii
Cand am aflat ca sunt insarcinata eram in cel mai prost moment din viata: tocmai murise mama, aflasem ca sotul meu ma insela cu cea mai buna prietena si voia sa divortam, iar la serviciu nu-mi mergea prea bine.

Credeam ca nu se poate mai rau, dar, in timp, aveam sa aflu ca niciodata nu poti sa zici ca ai atins pragul cel mai de jos al vietii. Am decis ca pentru momentul acela cea mai buna solutie este intreruperea sarcinii. Aveam doar 25 de ani, viata era inainte si aveau sa mai fie si alti copii, cu siguranta. Matusa cu care m-am sfatuit atunci m-a incurajat spunandu-mi ca ea are vreo trei avorturi la activ, in vremea comunistilor cand se faceau mai degraba empiric si puteai oricand sa mori din asa ceva. Am mers impreuna la o clinica privata si totul s-a terminat in cateva ore.

Pentru un scurt moment, inainte de a fi bagata in sala de operatii, am avut un gand fugar si o tresarire cand s-a apropiat de mine o femeie in negru si mi-a zis ca fac o prostie. M-am uitat la ea curioasa pentru ca n-am inteles de unde ma cunoaste si stie ce vreau sa fac. In plus, nu vezi prea des persoane indoliate intr-o clinica unde majoritatea oamenilor sunt imbracati in alb sau in culori deschise. Femeia nu era batrana, ci mai degraba intre doua varste, avea fata blanda, dar niste ochi negri ca taciunele din care ieseau parca flacari. M-a privit intens si mi-a spus sa nu fac prostia sa scap de copil, ca acest avort ma va bantui toata viata.
Matusa mea a alungat-o spunandu-i ca nu e treaba ei sa se bage in vietile oamenilor asa aiurea si m-a luat de mana ca sa ma calmeze. Mi s-a parut straniu si trebuie sa recunosc ca m-a speriat un pic. Dar am mers mai departe.

Operatia in sine a fost scurta si dureroasa. Nici nu stiu ce m-a durut mai tare, faptul ca aruncam un copil facut cu omul caruia ii jurasem iubire vesnica sau faptul ca toate astea mi se intamplau in acelasi moment si simteam ca sunt cea mai ghinionista fiinta din lume.

Dupa avort am avut ceva complicatii cateva zile, temperatura mare si delir, dar obisnuita cu avorturile grele, matusa mea a stat langa mine si a stiut ce sa-mi faca. In acele nopti si zile de convalescenta zbuciumata am visat pentru prima data o fetita bucalata si blonda precum tatal ei, care alerga spre mine intr-un parc, iar eu fugeam de ea. Ma tot striga: mami, mami, iar eu ma rusinam si ma faceam ca n-o cunosc. Apoi fetita se transforma intr-un monstru, un avorton de carne sangeranda care urla printr-o gura hidoasa spre mine ca voi fi vesnic mama lui si ca o mama nu are cum sa scape de copilul ei.

Matusa mea a pus totul pe seama febrei si infectiei pe care o facusem dupa avort, dar ca lucrurile se vor calma si o sa uit totul. N-am uitat, pentru ca copilul avortat nu m-a lasat niciun moment sa uit. Intr-una din nopti, cand deja ma simteam mai bine si puteam sa fac diferenta intre vis si realitate, am simtit cum ceva rece si umed ma atinge pe umar. Cand am deschis ochii am vazut langa capul meu acel copil. Avea ochi albastri deschisi si ma fixa cu privirea. Manuta pe care o tinea pe umarul meu se lipise si simteam prin camasa umezeala sangelui de pe mana aceea de carne moarta. Am tipat de groaza si m-am ridicat in capul oaselor. Cand am aprins lumina, pe umarul meu era o urma de sange.

Matusa mea s-a speriat si ea de un asemenea vis, desi ii spuneam clar ca a fost cat se poate de real. Am mers impreuna la o biserica si preotul mi-a citit niste dezlegari si mi-a dat cateva canoane de facut ca sa-mi ispasesc pacatul. Desi mi-a spus clar ca dupa parerea lui un astfel de pacat nu va fi niciodata ispasit. Le-am tinut pe toate si am incercat sa ma rog si sa tin posturi asa cum mi-a spus parintele. Visele au incetat o vreme. Iar eu mi-am reluat viata.

Apoi, cand trecuse aproape un an de la asta si ziceam ca lucrurile incep sa se indrepte, copilul avortat a aparut din nou in noptile mele. Timp de o saptamana am urlat noapte de noapte sub privirle albastre si reci ale acelui suflet neimpacat care ar fi trebuit sa fie copilul meu. La final am ramas la fel de istovita ca in primul an, dupa avort.

De 5 ani, lucrurile se petrec intocmai, cu o precizie matematica. Copilul avortat imi spune de fiecare data ca e aniversarea lui si ca ar trebui sa-i fac tort, sa-l pregatesc pentru gradinita si tot timpul imi reproseaza ca nu-l iubesc, si ca de fiecare data ma uit cu sila la el. Cum sa fac altfel daca nu pot sa simt decat sila si groaza la vederea unei bucati de carne care-mi aminteste in fiecare an in luna iunie de pacatul capital pe care l-am comis candva? Acela de a-mi omori propriul copil.
(Marturia cutremuratoare a unei femei afectata de sindromul post-avort)

Galerie Foto


cazuri bizare socant aparitii bizare
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - Wow.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.2867 (s) | 24 queries | Mysql time :0.106384 (s)