News Flash:

Arsenie Boca: Cele 3 pacate care se transmit pana la a 3-a generatie

2 Februarie 2018
5907 Vizualizari | 0 Comentarii

Fratilor, ascultati de Biserica, fiindca cei ce asculta de preotii ei, asa cum sunt, de Dumnezeu asculta.

– Parca toate lucrurile unui om seamana cu stapanul lor.
– Pacatul cel mai mare este razvratirea impotriva lui Dumnezeu; atinge prima generatie si se nasc orbi. Pacatele bunicilor si strabunicilor ca fumatul, bautura, curvia, atinge a treia generatie. Sa ne cunoastem strabunicii si sa ne rugam pentru ei.
– Multi sunt mai betegi la minte decat la stomac.
– Daca impiedici un guturai prin medicamente, il transformi in alte primejdii – exemplu sinuzita. Lasa fazele obisnuite ale bolii – ca-i usoara – ca-i cel mai bun leac al ei. Ferirea de frig ajunge.
– Obisnuit, lucrurile cam imposibile sunt la capatul alergarii spre desavarsire.
– Cine-i ingust la minte, n-are leac nicaieri.
– Nu vreau ca neamul acesta, care are o asa de mare chemare la Dumnezeu, sa se corceasca.
– Sa-i iubim pe toti oamenii, dar nimic din cele omenesti.
– Asceza (infranarile de orice fel), fara iubire, e departe de Dumnezeu.
– Rar sa gasesti un om care sa dea sens religios mortii, adica s-o astepte cu bucurie, ca pe-o izbavire sigura din imparatia pacatului.
– Impliniti-mi dorintele, sfaturile minime, si va schimba Dumnezeu situatiile, problemele voastre, fara sa fiu eu prezent, caci Dumnezeu e Cel ce le schimba.
– Neamurile au un destin ascuns in Dumnezeu. Cand isi urmeaza destinul, au apararea lui Dumnezeu. Cand si-l tradeaza, sa se gateasca de pedeapsa.

***

Sunt pedepsiti copiii pentru pacatele parintilor?

Chiar daca ar exista in om o mostenire pacatoasa, aceasta nu poate rezista in fata harului lui Dumnezeu.
Atunci cand o persoana, aparent evlavioasa si cu frica de Dumnezeu, are multe greutati, cei din jur dau, uneori, urmatorul verdict: „plateste pentru pacatele parintilor sai”, iar in lumea satului inca se mai foloseste explicatia: „isi trage pacatele parintilor”.

De fapt, o astfel de conceptie nu este una originala, specifica poporului roman, ci ea este intalnita si in Sfanta Scriptura, chiar in societatea evreiasca. Despre ea ne da marturie profetul Iezechiel si se pare ca avea radacini destul de adanci in constiinta poporului, dupa cum reiese din criticile pe care profetul le aduce. Iezechiel a activat in cea mai nefasta perioada a istoriei evreilor, cand Ierusalimul a fost distrus si poporul a fost deportat in Babilon. Cu toate ca discursul profetilor, inainte de caderea Ierusalimului, s-a concentrat exclusiv pe evidentierea starii pacatoase a locuitorilor, care avea sa duca la dezastru, iudeii deportati aveau sentimentul ca nu ei erau raspunzatori pentru starea in care se aflau, ci ca erau pedepsiti de Dumnezeu doar din cauza pacatelor parintilor lor. Chiar circula intre ei un proverb, legat de aceasta: „Parintii au mancat agurida (strugurele inca necopt, cu gust foarte acru) si copiilor li s-au strepezit dintii”(Iezechiel 18, 2). In opinia lor, aceasta afirmatia era veridica, pornind de la a doua porunca din Decalog, care zice: „Eu, Domnul Dumnezeul tau, sunt un Dumnezeu zelos, care pedepsesc pe copii pentru vina parintilor ce Ma urasc pe Mine, pana la al treilea si al patrulea neam”(Iesirea 20, 5). Pentru a le infirma aceasta gandire care nu facea nimic altceva, decat sa le adoarma constiinta, transferand responsabilitatea asupra stramosilor, profetul Iezechiel le transmite ca fiecare om este raspunzator pentru pacatele sale si nimeni nu este pedepsit pentru pacatele altcuiva: „Un fiu, care, vazand pacatele, vazand toate cate le-a facut tatal sau, el se pazeste si nu face nimic asemenea, …acest om nu va muri pentru nedreptatile parintelui sau, ci in veci va trai …pentru ca fiul a facut ceea ce era drept si legiuit si toate legile Mele le-a tinut si le-a implinit; de aceea va trai Sufletul care pacatuieste va muri. Fiul nu va purta nedreptatea tatalui, si tatal nu va purta nedreptatea fiului. Celui drept i se va socoti dreptatea sa, iar celui rau, rautatea sa” (Iezechiel18, 14, 17, 19-20).

Asadar, dupa cum ne arata capitolul 18 al cartii profetului Iezechiel, copiii nu sunt pedepsiti pentru pacatele savarsite de parintii lor. Nici parintii nu sunt pedepsiti pentru pacatele copiilor lor, daca cei dintai au avut grija sa aiba o viata curata inaintea lui Dumnezeu si sa le-o transmita si urmasilor.

Radacinile pacatului

Exista citate biblice care ar putea duce la concluzia ca pedeapsa lui Dumnezeu pentru pacat ar avea consecinte si asupra generatiilor ulterioare si unul dintre aceste versete este cel de la Iesire 20, 5, pe care l-am mentionat mai sus. Partea explicativa a celei de-a doua porunci, cu afirmatia ca pedeapsa va cadea asupra copiilor din cauza pacatelor parintilor a cauzat adeseori grave neintelegeri. Aceste randuri nu pot fi scoase din context, caci, in caz contrar, li s-ar denatura sensul.

Nu poate fi vorba de pedeapsa lui Dumnezeu pentru o intreaga generatie nevinovata, din cauza pacatelor unei generatii anterioare, deoarece tot Dumnezeu a dat porunca ca „parintii sa nu fie pedepsiti cu moartea pentru vina copiilor si nici copiii sa nu fie pedepsiti cu moartea pentru vina parintilor; ci fiecare sa fie pedepsit cu moartea pentru pacatul sau” (Deuteronom 24,16). Cercetand contextual celei de-a doua porunci, se observa ca Dumnezeu face referire la pacatul idolatriei atunci cand vorbeste despre pedepsirea copiilor. Pe langa practicile odioase, care acompaniau venerarea idolilor in Vechiul Testament (ex: Iezechiel 23, 37-39), idolatria avea puterea de a se imprima in cultura unui popor. Astfel, exista o probabilitate destul de ridicata ca, fiind crescuti intr-un astfel de mediu, copiii sa continue sa faca aceleasi pacate, pentru care vine si pedeapsa divina. Efectul unei generatii pacatoase este acela ca pacatul prinde radacini atat de adanci, incat este nevoie de mai multe generatii pentru a fi eliminat.

Implicatiile versetului de la Iesirea 20, 5 sunt acelea ca fiii sunt la fel ca parintii lor. Aceasta tema, care se repeta si in alte pasaje din Vechiul Testament (Iesire 34, 7; Deuteronom 5, 9, Ieremia 32, 18 etc.) vorbeste despre hotararea lui Dumnezeu de a pedepsi generatii succesive pentru pacatele pe care le-au invatat de la parintii lor, deoarece o noua generatie va tinde sa repete greselile inaintasilor. Asadar, expresia „Dumnezeu pedepseste copiii” este un alt fel de a spune ca fiii repeta pacatele parintilor.

„Daca parintii au rezolvat in ei insisi o anumita problema, ei le transmit copiilor o natura umana mai slefuita”

Chiar daca nu sunt mostenite pacatele parintilor, dupa cum nu se mosteneste nici pacatul stramosesc al lui Adam, ci consecintele pacatului sau, adica natura umana bolnava, asa cum spune Sfantul Ioan Gura de Aur, exista o mostenire spirituala pe care parintii o lasa copiilor. Sfantul Ioan Scararul spune ca unii oameni sunt inclinati, prin firea lor, spre abstinenta, tacere, smerenie si timiditate. Altii au chiar o piedica pentru calitatile bune, dar ei se straduiesc sa fie buni. Intelepciunea lui Solomon explica aceasta piedica, spunand ca „pruncii nascuti din somnul necurat sunt martori ai nelegiuirii parintilor, cand stai sa-i cercetezi” (4, 6), adica, cei nascuti din desfranare sunt o marturie pentru cei din jur, prin inclinatia spre pacatul parintilor, care nu e tot timpul evidenta, ci acest lucru iese la iveala dupa o anumita cercetare.

In acest sens, mitropolitul Antonie de Suroj spune ca „fiecare dintre noi nu se naste ca o faptura noua, ci ca un mostenitor al tuturor generatiilor care l-au precedat. In toate aceste nasteri pot exista sfinti, cat si pacatosi obisnuiti (oameni nedesavarsiti), dar si mari pacatosi… Fiecare generatie mosteneste de la toate cele dinainte (in particular copiii de la parintii lor si de la inaintasii cei mai apropiati) caracteristici ale mintii, inimii, vointei, particularitati ale corpului, probleme rezolvate si nerezolvate. Daca parintii au rezolvat in ei insisi o anumita problema, ei le transmit copiilor o natura umana mai slefuita. Daca ei nu vor fi in stare sa o rezolve, generatia urmatoare se va lovi de ea, mai devreme sau mai tarziu”.

Asadar, primim uneori si particularitati negative, iar atunci, ceea ce vom face in viata depinde doar de noi si de modul in care Il primim pe Dumnezeu, caci chiar daca ar exista in om o mostenire pacatoasa, aceasta nu poate rezista in fata harului lui Dumnezeu, care „totdeauna pe cele neputincioase le vindeca si pe cele lipsa le implineste” (rugaciune din Taina Hirotoniei).

Surse: ”Sfaturi si indemnuri” – Pr. Arsenie Boca; IOAN-LUCIAN RADU, Doxologia.ro

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook.

radacinile pacatului
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Wow.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1615 (s) | 23 queries | Mysql time :0.024116 (s)