News Flash:

Ai auzit de manastirea unde stareta e Maica Domnului?

23 August 2018
1932 Vizualizari | 0 Comentarii
Newsletter
BZI Live Video Divertisment
Video Monden
Muzica Populara Curs valutar
EUR: 4.6550 RON (+0.0010)
USD: 4.1067 RON (-0.0130)
Horoscop
berbec
taur
gemeni
rac
leu
fecioara
balanta
scorpion
sagetator
capricorn
varsator
pesti

Am trait sa aud si urmatoarea expresie: „Aici, pe locurile astea, si-a rupt foamea gatul!”. Da, o constatare trista, autentic romaneasca, facuta pe niste culmi golase de dealuri, in apropierea Zalaului. Ne aflam la manastirea Stramba, nume ce te duce cu gandul la cine stie ce strambatati, dar – eroare!

Aici, in aceasta chinovie, totul a fost si este in continuare pus la indreptare. Adica: manastirea odinioara inceputa si acum ispravita, zidurile parasite si in prezent faloase, oameni candva demoralizati – acum buni calugari, pe de-o parte, mireni ravnitori, pe de alta parte, idealul de calugarie restaurat in intregimea lui, natura care nu mai suspina in nepasare. Pe scurt, locul a inviat – si asta de cand Maica Domnului a fost numita stareta. De catre cine? De catre staretul pus aici, protosinghelul Grighentie Otelea, care dupa ce a petrecut o iarna cumplita intr-un vagon esuat pe dambul din fata bisericutei de lemn, a decis in inima lui: Maica Domnului trebuie sa preia staretia, caci era caz de forta majora. Si Maicuta buna l-a ascultat…

O istorie zbuciumata

In localitatea Paduris, comuna Hida, judetul Salaj, se afla aceasta veche manastire. Dupa cativa kilometri de drum comunal bun, in care muscatura lamei buldozerului se vedea inca proaspata, din inaltimea unei muchii de deal, se deschide ochiului o priveliste molcoma. „Mosia Strambei”, am gandit, mosie lasata manastirii de femeia garbova, care a si dat numele asezamantului. Cele 109 iugare (vreo 50 ha) se intind intre Dealul Ursului, Fata Strambei si Dealul Manastirii, iar parintele staret zice ca desi i-a fost foarte greu sa reconstituie actele de proprietate, oamenii locului nu au incalcat niciodata mosia, stiind ca este danie boiereasca.

Aceasta sfanta manastire este exclusiv darul unei femei – al carui neam nu il stim – intors Domnului, Care i-a facut, la randul Lui, un dar femeii: i-a inzdravenit copila, unicul sprijin al batranetilor ei. Dar cum? Aceasta boieroiaca, vaduva probabil din tinerete, avea un betesug: schiopata de un picior. Si cum parca n-ar fi fost de ajuns, unicul copil se imbolnaveste, fiind la un pas de moarte. Atunci femeia, auzind ca undeva, in padurile seculare din preajma, se nevoiesc doi schimnici, pleaca in cautarea lor. Ii gaseste pe cei doi calugari (moldoveni, se pare), care aveau cerul drept acoperis si arborii padurii drept catapeteasma. In deplina saracie si asceza, cei doi isi faceau tacuti pravila, intr-un exercitiu de vointa in Dumnezeu, care a uimit-o profund pe „stramba”. Femeia prinde insa curaj si promite, inecata in lacrimi si emotionata de ceea ce a vazut, ca daca din rugaciunile monahilor fata ei se indreapta, atunci ea le va face o biserica si chilii, si le va da o mosie. Nu pentru astea s-au rugat calugarii aceia, ci pentru biata mama, dar Dumnezeu a indreptat rapid lucrurile, in nici doua luni. Evident, „stramba” si-a tinut cuvantul si astfel, la 1470 dupa unele surse istorice, apare manastirea.

Biserica de lemn este modesta ca dimensiuni, dar are un duh aparte. Pictura este realizata de monahul Domintian, asa cum apare in inscriptia in limba sarba, datata 1742. Peste acest strat se mai asaza unul la 1792. Deja, in aceasta perioada, manastirea functiona ca parohie greco-catolica, acest fapt salvand de fapt asezamantul de la distrugerea sistematica operata de Bukow in Transilvania, din ordinul expres al imparatesei Maria Tereza. Calugarii ortodocsi se pare ca au plecat la alte chinovii, iar aici s-au instalat unitii. Din acea perioada, calugarul Nichifor pare a fi cea mai importanta figura; el este cel care i-a facut o reparatie capitala, dar si cel care indica varsta manastirii – de circa 300 de ani – in vremea lui (1765). Oricum, prezenta aici a lui Nichifor coincide – in timp – cu marile miscari contra uniatiei (1759-1761) conduse de Sofronie de la Cioara, urmate dupa cum se stie de represiunea extrema a generalului austriac Bukow. Da, dar pana atunci, credinciosii din satele din apropiere trecuti cu forta la uniatie au apucat sa revina la ortodoxie si i-au alungat pe monahii greco-catolici instalati la Stramba. In urma acestui fapt, Nichifor i-a cerut sprijinul lui Bukow, si asa a fost reinstalat in luna noiembrie 1761. Protopopul ortodox Trifan insa nu s-a impacat cu aceasta stare de lucruri, si incurajand femeile din localitate, i-au alungat iarasi pe uniti. De data asta, armata imperiala a ocupat manastirea, producandu-i stricaciuni.

De atunci si pana in 1948, cand cultul greco-catolic a fost interzis in Romania, manastirea a fost administrata de uniti. In timpul acelei perioade, arhiereul Iuliu Hossu si-a stabilit resedinta de vara aici, acest fapt marturisind importanta de care s-a bucurat Stramba pe toata durata existentei sale. Dupa 1948 a redevenit biserica ortodoxa, dar numai de parohie.

O figura interesanta si totodata tragica a secolului 17 a fost un staret ortodox pe vremea caruia (1642) manastirea a fost atacata de talhari. De altfel, prin acesti codri neumblati misunau multi dintre cei certati cu legea, comitand talharii cumplite sau fiind in cautare de comori. Ei bine, acest staret nu a vrut sa-si paraseasca manastirea in timpul atacului, asa cum au facut ceilalti calugari, care s-au refugiat in codrii desi din apropiere. Astfel incat, la revenirea din scurta bejanie, l-au gasit pe parintele lor staret decapitat chiar pe pragul bisericutei de lemn. O cruce – ce altceva sa ramana dupa un calugar? – agatata de peretele sudic marcheaza aceasta jertfa… Iar parintele staret Grighentie ne-a spus povestea cu lacrimi in glas, privind cu duiosie la crucea predecesorului sau, martirizat pentru aceasta chinovie.

Icoana Maicii Domnului cu Pruncul, icoana facatoare de minuni, este sora geamana a celei de la Manastirea Nicula. Faimoasa in toata Transilvania, cinstita indeosebi in timpul celui mai mare pelerinaj din Ardeal (15 august), icoana de la Nicula a facut numeroase minuni, seria deschizandu-se cu multele lacrimi pe care Maica Domnului le-a varsat in timpul framantarilor legate de uniatie. Atunci, pana si militarii austrieci, cantonati langa Gherla, au putut sa constate si sa consemneze evenimentul iesit din comun. Ei bine, acelasi zugrav, popa din Iclod, a pictat icoana de la Stramba si inca una, din aceeasi serie, care se afla in prezent in Cluj. Parintele staret a gasit el insusi mult si grabnic ajutor la icoana Maicii Domnului, dar si numerosii credinciosi care vin aici, la capatul lumii, pentru a vorbi cu Maica Sfanta in linistea neclintita a padurilor…

Un Iov modern

Sincer, ne-a miscat figura si povestea staretului Grighentie. Poarta un nume mai rar, cel al unui sfant de origine latina (praznuit pe 19 decembrie) care a luat calea manastirii impotriva tuturor. A ajuns calugar si in final episcop. Pana la un punct, viata parintelui nostru staret Grighentie seamana cu cea a sfantului.

Dupa multe insistente, i-am aflat si noi povestea. Un tanar de Bucuresti, fara sa fi calcat in vreo manastire (in copilarie, mergand in tabara la Tusnad, au facut un popas cu grupul de elevi la Cozia; aceea a fost prima manastire in care a pasit, mai mult pentru a lua masa – invariabila „hrana rece” de atunci). Crescand, a ajuns un tanar obisnuit, numai ca intr-o zi – 3 ianuarie 1991 – a plecat din sanul familiei si s-a oprit la poarta Manastirii Cetatuia din Iasi. Cum arata? Bine imbracat („haina de piele si diplomat”), insisitand politicos sa-l cunoasca intr-un final pe parintele Cleopa, caruia ii citise toate cartile. Acesta a fost si imboldul plecarii dintr-o familie in care se faceau discrete pregatiri pentru nunta. Era clar ca tanarul nu voia acest lucru, iar gandul lui zbura catre zarea manastirii, pe care nu o stia, dar al carei dor il purta deja in suflet. Acolo, la Iasi, l-a „preluat” parintele eclesiarh, care, vazandu-l asa „domn bine”, l-a luat putin in ras. „Domnul bine” insa nimic, voia sa se faca calugar. Atunci, parintii au adoptat o alta strategie: i-au oferit 50 de lei, crezand ca asta era problema lui. Nici asa nu s-a dat plecat, iar monahii au pus verdictul: „Incerci marea cu degetul!”. Totusi l-au primit in obstea de la Cetatuia, dupa ce l-au verificat la acte…

Imaginati-va un tanar de 21-22 de ani, plecat dintr-o familie buna, cu tot confortul, cu serioase perspective in lumea aceasta, sa stea o luna de zile fara sa vorbeasca cu mama lui si nici cu ceilalti calugari, ajutand la muncile cele mai grele. Dupa acest interval, l-a chemat parintele staret „la cercetare”. Spovedindu-i-se, tanarul a scos din sufletul sau tot dorul care-l mistuia dupa calugarie. Vazand atata sinceritate si dorinta curata, staretul l-a sfatuit sa dea un scurt telefon acasa. Asa a si facut, iar de-abia dupa un an si-a revazut mama. In loc de 2 zile, a stat doar una, caci biata femeie il plangea ca pe un mort, si asa incat a fost mai bine sa plece inapoi, in…cerul lavrei moldave. De-abia dupa 3 ani a reusit sa primeasca blagoslovenie curata si sincera de la mama sa… Si asa se face ca dupa 15 ani staretul din fata noastra poate spune, cu smerenie, ca a pus inceput bun calugariei sale. Mai mult, asa cum el insusi recunoaste, sta cu fiecare si ii asculta necazurile. „Ma topesc durerile altora, dar ma si intaresc. Eu merg cu toate aceste probleme ale lumii la sfantul altar si le las acolo, lui Hristos”, marturiseste staretul Grighentie, o adevarata institutie a ascultarii pasului aproapelui sau. Sansa mare a avut-o la Cetatuia, caci acolo erau in acea vreme multi stareti batrani, retrasi din scaunele lor. De aici, un adevarat cult pentru batrani il putem observa la parintele Grighentie. Mai mult, in spatele principalului corp de chilii a ridicat „de la iarba” o cladire care aminteste de cea a vechii scoli romanesti care a functionat la Stramba. In aceasta cladire – dotata cu tot confortul – manastirea va gazdui cativa batrani, care-si vor gasi aici linistea si ingrijirea, pana la final. Multa jertfelnicie a mai ramas in tara asta, nu? Revenind la staretii de la Cetatuia, parintele nostru a invatat aici sa mearga pe marea cale a calugariei. Apoi l-a cunoscut personal si pe parintele Cleopa, intarindu-se mult.

Ascultarea l-a gasit la mijlocul anilor ’90 la Manastirea Izbuc, din eparhia Oradiei. Acolo erau 6 vietuitori, cand intr-o zi episcopul locului, PS Ioan Mihaltan, i-a luat pe 3 din ei (parintele Grighentie, un alt calugar si un frate) si i-a adus, fara sa le spuna prea multe, la Stramba. Era data de 3 noiembrie 1996, cand padurile rugineau, dar si noroaiele erau trecute de glezne. Mergand cu ARO-ul episcopiei, tanarul calugar se gandea cu tristete la locurile acelea sarace, la satele nevoiase prin care treceau, departe de orice urma de civilizatie. Ajungand in varful dealului, episcopul le-a spus ca vor sta aici putin, maximum 2-3 saptamani. Soferul insa „s-a scapat” si i-a spus „parinte staret”. Oricum, nimic nu dadea de banuit ca lucrurile vor deveni aproape dramatice pentru micul desant calugaresc. Deocamdata, „parintele staret” admira peisajul, cautand frumusetea care sa-l inspire in arta picturii. Ah, nu v-am spus ca protosinghelul Grighentie picteaza icoane, cu mult mestesug, dar si cu traire; de altfel, aceasta a si fost una dintre importantele surse de agoniseala, mergand exact pe traditia monahala: rugaciune si munca, din care sa-si castige traiul.

Dar atunci, in 1996, intr-o punga aveau doar 3 felii de paine cu zacusca primite de la episcopie, iar la plecare vladica le-a lasat 400.000 de lei. I-a asigurat ca intentioneaza sa redeschida aceasta manastire, de la care insa au plecat toti calugarii in cei 3 ani de „functionare” (incepand din 1993). Indepartandu-se masina episcopiei, cei trei au ramas tintuiti langa vagonul de tabla de pe tapsanul din fata bisericutei. Atunci „parintele staret” a zis: „Sa ne rugam!”. Si de-abia atunci a inteles langa ce frumusete de icoana l-a asezat Dumnezeu, prin voia episcopului sau. Tot atunci a inteles ca va ramane mai multa vreme aici decat si-a imaginat. Intorcandu-se la vagon, au des-coperit o gramada de cartofi uitati in ploaie. Asta a fost prima masa, iar a doua zi au plecat dupa ulei, in sat. Aici, nici urma, caci magazinul nu era aprovizionat. Cineva s-a milostivit si le-a dat o jumatate de sticla de jumatate de litru… Parintele staret a mai injumatatit-o o data: o parte in ceaun, o parte la candela de la icoana.

Dar chiar si asa, dupa 3 zile „parintele staret” bajbaia prin glod drumul spre episcopie, demoralizat de starea jalnica a locului si de precaritatea materiala absoluta. Nu aveau nimic, nimicut! De nici unele! La episcopie, insa, vladica i-a spus cu mult tact: „Stai si tu cat poti, apoi om vedea”. Nemaifiind fortat sa ramana contrar vointei sale, parintele staret s-a linistit. Si s-a pus pe lucru, cu toate ca celalalt ieromonah cu care venise aici a fost luat la Manastirea Bic (de maici), pentru ca nu avea cine sa tina slujbele acolo. Dupa aceste momente, parintele staret s-a dus intins la icoana…

„Fii stareta tu!”

Cu ultimele lacrimi de speranta – ce alta varianta omeneasca mai avea? – Grighentie monahul a cazut la icoana Maicii Domnului cu Pruncul si a suspinat: „Maica Domnului, eu nu stiu ce sa mai fac. Te rog, te implor, fii stareta tu!”. Asa a zis tanarul calugar, si din acea clipa Maica Domnului i-a insotit privegherile acestui copil al ei, ramas sa se roage pe muchia dealului Strambei, in singuratate. Nu l-a lasat nici o clipa, astfel incat ajutoarele au inceput sa vina. Si, minune, ceea ce se putea realiza cu 20 de milioane de lei, sa zicem, parintele staret facea cu 2-3! Chivernisindu-si fiecare banut – majoritatea din cutia milei – Grighentie a putut sa finalizeze o casuta de lemn, apoi a ridicat un corp de chilii cu un paraclis, a construit un altar de vara cu mesteri maramureseni. Alei, flori, grajduri pentru animale, dar si un camion militar Mercedes (din 1963, la care nu a umblat niciodata) donat de un aristocrat roman, cu care taie nametii iarna, deszapezindu-i si pe ceilalti localnici. Obstea a crescut, slujbele sunt frumoase, iar parintele staret isi continua visul: acela de a adaposti, in conditii decente, cativa batrani. Episcopul Ioan Mihaltan i-a recunoscut meritele deosebite si in 1999 l-a instalat staret, cu insemne (toiag), multumiri si noi responsabilitati. Astfel, despre acest staret din eparhia Oradiei sigur vom mai auzi, pentru ca este una dintre persoanele cele mai distinse in har si indemanatice in administratie pe care le-am cunoscut ca apartinand tinerei generatii de monahi. Felicitari, parinte staret, si multumiri aducem noi, acestia, care am stat „la vatra”.

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Wow.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.2117 (s) | 34 queries | Mysql time :0.066340 (s)