News Flash:

Afla pe cine nu ai voie sa scrii in pomelnic - Multi nu stiu si fac greseala asta

4 Iunie 2018
1219 Vizualizari | 0 Comentarii

O venit o femeie din Brasov si mi-a zis: „Parinte, is tot bolnava!” „De cat timp esti bolnava?” „De vreo treizeci de ani.” „Umbli la biserica?” „Umblu!” „Te rogi?” „Ma rog!” „Te spovedesti?” „Ma spovedesc, Parinte. In fiecare luna aproape ma spovedesc.” O femeie cuminte, no… „Faci parastase pentru cei morti?” „Fac, Parinte, toate randuielile. Da’ is bolnava de numai nu-mi iese sufletul! Atata-s de bolnava!” Zic: „Dumneata gresesti undeva inaintea lui Dumnezeu! Eu n-am de unde sa stiu, ca nu-s Parintele Arsenie, dar, daca-mi dai voie, hai sa ne rugam! Ma rog si eu, si dumneata, sa ne arate Domnul Hristos unde gresesti dumneata.”

Dupa un an de zile abia ne-am dat seama de unde vine necazul. Si stiti de unde am aflat? Tot din marturisirea dumneaei. Ea punea pe pomelnic spanzurati. Si o intreb: „De cat timp pui dumneata spanzuratii pe pomelnic?” „Pai de treizeci de ani de zile.” „De treizeci de ani de zile esti tot bolnava, vezi? Nu cumva sa ai in minte ca ii fi mai buna decat Hristos sau decat Dumnezeu!” Vedeti? Aici e greseala oamenilor! Eu le atrag atentia si acum, tot mereu le atrag atentia: Aveti grija, sa n-aveti in minte ca veti fi cumva mai buni ca Hristos sau ca Dumnezeu. Niciodata!

Daca randuiala Bisericii zice sa nu-l pui pe pomelnic, pai nu-l pui! Ca pui la urma oricum cu tot neamul lor, si acolo il cuprinzi si pe el, asta e altceva! Biserica e ca o mama! Tot buna! Pe toti ii cuprinde la slujba. Pai da las-o asa cum e lasata de la Sfintii Apostoli, de la Domnul Hristos incoace. De la Sfintii Parinti si pana in ziua de astazi nu e modificat nimic! Noi tinem randuiala cum ne-au lasat-o ei. Dar oamenii au impresia ca or fi mai buni.

Sursa: Pr. Arsenie Boca, Fiti ingaduitori cu neputintele oamenilor, Pr. Ghelasie Tepes, Ed. Agnos, Sibiu, 2013, pag. 70-71.

Despre pomenirea sinucigasilor: Comentand Icoana Cincizecimii, a Pogorarii Sfantului Duh peste Sfintii Apostoli, profesorul P. Evdokimov sustine, ca Biserica se roaga in aceasta zi si pentru sinucigasi: „odata pe an, de Rusalii, Biserica se roaga chiar pentru sinucigasi…” (Evdokimov P. Arta icoanei. O teologie a frumusetii. Ed. Meridiane. – Bucuresti, 1993, – P. 286.). El aduce ca argument un pasaj din Rugaciunea a V-a de la Vecernia din ziua Cincizecimii, (Vecernia, numita „A plecarii genunchilor”), in care se spune: „…Care si la acest praznic, cu totul desavarsit si mantuitor, ai binevoit a primi rugaciuni de mijlocire pentru cei tinuti in iad, dandu-ne noua mari nadejdi ca vei trimite usurare si mangaiere celor cuprinsi de intristari apasatoare…; si odihneste sufletele robilor Tai… in loc luminat, in loc de verdeata, si fa-i vrednici de pace si iertare. Ca nu mortii Te vor lauda pe Tine, Doamne, si nici cei din iad vor indrazni a-Ti aduce Tie marturisire, ci noi cei vii…”.

S-ar parea ca are dreptate „profesorul”. „S-ar parea…”, dar lucrurile stau cu totul altfel, caci in Rugaciunea a VI-a de la aceeasi Vecernie se precizeaza pentru cine „din cei tinuti in iad, aflati in legaturile lui (ale iadului), se roaga Sfanta Biserica?..”: – pentru „toate sufletele care au adormit mai inainte in nadejdea invierii si a vietii de veci…”. Deci pentru „cei adormiti in nadejdea invierii”(!). Si aici ne intrebam: cine din cei ce si-au ridicat viata (s-au sinucis) au facut-o in nadejdea invierii? Nici unul, nimeni. Toti au facut-o fiind cuprinsi de diavoleasca deznadejde.

Nu si-au ridicat cugetul la Hristos. Fie greutatea pacatului, fie nemarturisirea, fie mandria, sau nebunia si intr-un cuvant neatarnarea serioasa i-a dus la sinucidere. Exemplul este Iuda, „fiul pierzarii” (Ioan, 17, 12). Cununa pacatelor a fost ca si-a ridicat viata: „s-a spanzurat” (Matei, 27, 5). Adica, ascultand mai mult de pacat si supus fiind diavolului, benevol s-a sinucis. Deci, benevol… Nu i-a pus diavolul funia in gat, daca ar fi fost asa, s-ar fi facut mucenic… Citeste si: ”Painea! Aduceti painea cu care a saturat pe acel sarac flamand!” – Cum s-a mantuit un pacatos!

Totusi in ciuda la toate profesorul P. Evdokimov e de parerea ca trebuie de savarsit si pomenirea sinucigasilor, chiar daca si numai o data in an. Aceasta parere este sustinuta de multi clerici. Unii sustin ca pomenirea s-ar putea savarsi dupa ce au trecut 7 ani de la momentul sinuciderii. Si de ce anume 7? Care-i temeiul? Dar ce glasuieste Sfanta Biserica? In „Asezamintele Apostolice” (Cartea a VIII-a, cap. 41, 42, 43) se indica direct pentru cine se roaga Sfanta Biserica: cap. 41: „Diaconul… adauga si acestea: Si pentru fratii nostri adormiti in Hristos sa ne rugam, ca Iubitorul de oameni Dumnezeu, Cel ce a primit sufletul lui (sau al ei) sa-i ierte toata greseala…”.

In cap. 42 se spune la cate zile sa se faca pomenire, iar in cap. 43 se accentueaza ca pomenirile nu ajuta celor nelegiuiti. Citeste si: Zgomotul il alunga pe Duhul Sfant Nicaieri in stihirile de la slujbele de pomenire a tuturor celor din veac adormiti, atat cele din perioada Triodului, cat si cele din perioada Penticostarului, nu se pomeneste de sinucigasi.

In Canonul 14 al Sfantului Timotei al Alexandriei (†385) se spune ca pentru cei ce se sinucid, fiind iesiti din minte, se pot face rugaciuni; iar nu si pentru cei ce se sinucid fiind intregi la minte: „Intrebare: Daca cineva nefiind in minti ridica mana asupra sa, sau se arunca in prapastie, sa se faca pentru el proaducere sau nu? Raspuns: In privinta acestuia, clericul trebuie sa lamureasca, daca s-a facut aceasta cu adevarat iesit din minti fiind.

Caci de multe ori rudeniile celui ce a patimit aceasta, vrand sa obtina aducerea jertfei si rugaciune pentru el, mintesc, si zic ca nu era in minti. Uneori insa a facut aceasta din cauza tratamentului jignitor al oamenilor, sau altminteri oarecum din scarba si pentru acesta nu trebuie sa se aduca jertfa; ca insusi de sine ucigas este. Deci clericul negresit trebuie sa cerceteze cu deamanuntul, ca sa nu cada sub osanda”. In Enciclica Patriarhilor Bisericii Sobornicesti a Rasaritului (Enciclica Patriarhilor Ortodocsi de la 1848: Epistola enciclica a Bisericii Una, Sfinte, Catolice si Apostolice catre ortodocsii de pretutindeni, cap. 18) se spune: „Sufletele oamenilor ce au cazut in pacate de moarte, insa nu s-au deznadajduit la vremea mortii, ci s-au pocait inainte sa se desparta de aceasta viata, dar n-au apucat sa aduca nici o roada de pocainta, cum ar fi: rugaciuni, lacrimi, metanii, privegheri, zdrobirea inimii, mangaierea celor sarmani si celelalte fapte de dragoste catre Dumnezeu si catre aproapele, toate cate Biserica Soborniceasca le socoate dintru inceput placute lui Dumnezeu si de buna treaba.

Sufletele unora ca acestia se pogoara in iad si rabda pedepse pentru pacatele facute, nefiind totusi lipsiti de nadejdea usurarii de ele. Iar usurare primesc, dupa randuiala nesfarsitei bunatati a lui Dumnezeu, prin rugaciunile preotilor si prin facerile de bine savarsite pentru cei morti, si mai ales prin puterea Jertfei Nesangeroase, care Biserica Soborniceasca si Apostolica porunceste sa se aduca zilnic pentru fiecare crestin in parte, spre odihna celor apropiati lui” (evidentierile ne apartin).

Citeste si: Poate trai cineva in intunericul pacatului si sa nu simta aceasta? Parintii au facut teologie vie (aplicata in viata), nu la birou sau la oficiu si catedre (pentru care si ca-deri si abateri). Daca am admite viziunea profesorului P. Evdokimov, ca: „Biserica ar trebui ca in sambata din ajunul Cincizecimii sa faca odata pe an si pomenirea celor sinucigasi…”, atunci ar trebui s-o inceapa cu cel mai renumit: Iuda Iscarioteanul (!). Dar, vai! Unde mergem? Astazi facem pomenire lui Iuda…, maine il vom canoniza pe Caiafa… Unde ajunge stiinta „teologilor” fara traire si experienta?.. Protodiacon Ioan MUNTEANU

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  
Loading...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Wow.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1929 (s) | 34 queries | Mysql time :0.021206 (s)