News Flash:

35 de ani fara Nichita. ”Nu mai avea nicio celula de ficat. Si-l bause pe tot!” Poetul a murit, poezia, niciodata!

29 Decembrie 2018
2891 Vizualizari | 0 Comentarii
Newsletter
BZI Live Video Divertisment
Video Monden
Muzica Populara Curs valutar
EUR: 4.6890 RON (+0.0060)
USD: 4.1126 RON (+0.0063)
Horoscop
berbec
taur
gemeni
rac
leu
fecioara
balanta
scorpion
sagetator
capricorn
varsator
pesti

35 de ani fara Nichita Stanescu. Geniul. Laureat al Premiului Herder. Alcoolic notoriu. Trei sotii si o opera imensa. Ultima, Dora, i-a dat hrana calda, dupa ani de zile de slanina si oua. ”Batrane, m-a ucis”, i-a spus unui prieten. ”La autopsie, s-a constatat ca nu mai avea nici macar o celula de ficat. Si-l bause pe tot”, isi amintetste Cezar Ivanescu. ”Devenea imens numai dupa doua de votca”, adauga. Doua sticle!

Nichita a plecat la drum pe final de martie 1933. Mama, Tatiana, se tragea din Voronej, Rusia de azi. Tatal, taran prahovean, neam de mestesugari si de comercianti. A luat si de la ea, si de la el. ”Nichita”, prenumele bunicului matern, ”Hristea Stanescu”, paternul. 1952. Se ia cu Magdalena Petrescu. 1953. Se desparte de Magdalena Petrescu. 1962. Se ia cu Doina Ciurea. Din dragostea aceasta iese ”O viziune a sentimentelor”. Prin '64 se gaseste cu Gabriela Melinescu. Tensiunea dintre ei duce ela cele mai explozive poeme ale sale. In 1969 ii apar ”Necuvintele”, pentru care primeste Premiul Uniunii Scriitorilor. 1970. ”In dulcele stil clasic”. 1975. Premiul International ”Johann Gottfried von Herder”. La cutremurul din 1977, din 4 martie, vrea sa-si salveze bunul prieten, Nicolae Stefanescu. Un zid cade peste el. Paralizeaza, pe stanga, si ramane cu sechele. 1982. Se ia cu Todorita Tarata, alintata ”Dora”. Dupa miliarde de ani de oua si slanina, femeia ii da hrana calda. Isi suna un prieten. ”Batrane, m-a ucis. Imi da mancare gatita”! ”Electrecord”, compania de muzica, ii editeaza viniluri cu versuri.
Poetul Nichita Stanescu a baut de la Pamant la Luna. Si indarat. ”In vara lui 1977, atunci cand m-am imprietenit cat de cat cu Nichita, acesta era deja dependent de alcool”, isi aducea aminte prozatorul Stefan Agopian. Votca. ”Cu toate ca bea peste doua sticle de votca pe zi, Nichita nu era aproape niciodata beat. Alcoolul ii proucea o stare de efervescenta intelectuala vecina cu geniul”, adauga Agopian. Calcul simplu. 1977, anul cand se cunosc, 1983, anul decesului. Sase. 365 x 7 = 2.555 de zile. 2.555 x 2 litri pe zi = 5.110 de litri de votca. Dar cine suntem noi sa judecam? La Nichita, pana si betile erau fermecatoare. Dora isi controla invitatii, ii perchezitiona de votca. Poetul ii insela vigilenta: pitea ”soldateii” fie in cutia televizorului, fie in cea a pendulei din hol. Mircea Gociman, alt prieten: ”Nu a facut analfabeta (n.r. - Elena Ceausescu) numai lucruri reprobabile si unul din exemple este intalnirea sotilor Ceausescu cu conducerea Uniunii Scriitorilor din Romania, cand tovarasa l-a intrebat pe Nichita cum se mai simte cu sanatatea. In perioada respectiva, Nichita chiar se simtea rau, fiindca isi maltratase ficatul nu numai cu vodca, dar si cu multe altele mai ales prin extenuare fizica, insa i-a raspuns tovarasei ca se simte bine si i-a multumit pentru grija care i-o arata, la care ea a replicat ca stie ca nu se simte bine deloc si o sa dea dispozitii sa fie tratat. Nichita a luat-o ca pe un gest de politete si se mira ca a avut timp sa puna pe cineva sa se intereseze de starea sanatatii lui“.

Elena Ceausescu i-a prelungit viata!

Nichita a primit in perioada imediat urmatoare mai multe invitatii de la diversi medici sa faca un consult serios, dar nu le-a dat curs, chiar daca ultimele doua au venit din partea celebrului profesor Eugeniu Proca, ministrul Sanatatii din vremea aceea. Intr-o dimineata, Nichita s-a trezit cu acesta la usa care i-a spus ca a venit sa-i faca un tratament pentru ficat, fiind trimis personal de tovarasa, care nu poate fi refuzata. „A incercat Nichita sa-i spuna ca nu era cazul sa se deplaseze personal, la care ministrul cu o amabilitate parinteasca i-a marturisit ca a venit, fiindca cele doua apeluri ale lui fusesera ignorate de Nichita si in plus era o placere sa discute cu marele poet la el acasa. La promisiunile lui Nichita ca in doua trei zile o sa se prezinte oriunde va dori profesorul, acesta a replicat destul de sec:«Stimate domn, pleci la tratament chiar in clipa aceasta cu mine, de buna voie sau legat de echipa pe care am adus-o cu mine, putem pleca buni prieteni sau suparati unul pe altul!»“, povesteste Mircea Gociman. S-a mers la Mangalia, la izolare. Tratamentul a costat pe vremea aceea (1979-1980) vreo doua milioane, fiindu-i administrate cele mai noi medicamente existente pe plan mondial si cele mai sofisticate vitamine pentru refacerea ficatului, combinate cu o psihoterapie facuta aproape pe nesimtite prin care a fost convins sa bea alcool mai rar si mai putin. „Parerea mea bazata numai pe intuitie este ca urmarea tratamentului a fost prelungirea vietii lui cu cativa ani“, mai spune Mircea Gociman.

Nichita era simplu. O camasa si un panatlon de stofa. Statea de vorba cu toti. Cu oameni de pe strada, cu generali de Securitate. ”Decat sa auda vorbele mele un mic catel, care sa le rastalmaceasca, mai bine un generaloi”, spunea. N-avea clanta la usa. O impingeai si intrai. Punct.

Pe 9 decembrie 1983, sfarsitul era aproape. Ofelia Rotaru si Sandu Condeescu se luasera, cu nunta, la Drobeta Turnu-Severin. Nichita fusese invitat. Le scrie un poem. Se retrage in camera. Ficatul, macinat de ciroza, il doare. Crunt. 11 decembrie pica-ntr-o duminica. E obosit. Luni dimineata nu se trezeste la timp. Marti prind un tren in care doarme, non stop, pana la Bucuresti. E 10 noaptea cand ajunge acasa. Se culca direct. Mircea Dumitrescu primeste, in creierii noptii, un telefon. ”Vino repede!” Se duce degraba. Avea salteaua pe jos, sangele ii tasnea din buze si din limba. Murdarise toata camera. ”Mircia (n.r.- asa il alinta), stai tu aici, ca nu vreau s-o sperii pe Dora”.

Pana la masina, apoi, pe coridoarele spitalului, Nichita a mers pe picioarele lui. Criza se repeta, din ce in ce mai violenta. S-a stins la ora 2 noaptea, pe 13 decembrie 1983, la ”Fundeni”. Stop cardio-respirator.

Amicul Aurelian T. Dumitrescu, il intrebase, cu cateva zile inainte. ”Ce din poem iti place cel mai mult?” ”Oda in metru antic”, pentru ca incepe cu cel mai frumos vers scris vreodata in limba romana: ”Nu credeam sa-nvat a muri vreodata”. Ani de zile dupa deces, Johnny Raduceanu mergea la ”Bellu”, turna o sticla pe mormant si se jeluia: ”Bre, ce faci acolo? Hai, vino inapoi, ca ma plictisesc singur aici”.

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2019 - Wow.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1616 (s) | 23 queries | Mysql time :0.020773 (s)