News Flash:

Stiai de ce oglinzile trebuie acoperite atunci cand cineva moare? Sau de ce nu este bine sa te privesti in oglinda atunci cand mergi la mort?

11 Ianuarie 2017
1490 Vizualizari | 0 Comentarii
Moartea persoanelor dragi este un eveniment extrem de dureros care, vrem sau nu, face parte din viata noastra. Desi nu toate au temei crestin, exista o serie de obiceiuri respectate din mosi-stramosi. Despre acestea exista credinta ca ar usura trecerea in lumea celor drepti a celui decedat.
Unele ne sunt bine-cunoscute tuturor, altele mai putin, dar semnificatia acestor obiceiuri de inmormantare cu siguranta ca nu o stiu multi.
 
Obiceiuri de inmormantare care trebuie respectate in casa

Imediat ce a survenit decesul, cel trecut in lumea celor drepti trebuie spalat, stropit cu agheasma, imbracat in haine noi si incaltat cu pantofi noi. Apoi ii sunt legate mainile, picioarele si, eventual, maxilarul;

Inainte ca trupul neinsufletit sa fie asezat in sicriu, sicriul trebuie tamaiat de trei ori. Scopul tamaierii este alungarea spiritelor rele;

In mainile celui decedat se pun bani despre care se crede ca vor fi folositi pentru a fi platite vamile. In buzunare se pun un pieptene, o oglinda, ac si ata, existand credinta ca acesta va avea nevoie de ele pe lumea cealalta. Totusi, unii credinciosi nu respecta acest obicei temandu-se ca aceste obiecte sa nu ingreuneze sufletul celui drag si, astfel, calatoria spre ceruri sa fie prelungita;

Oglinzile se acopera intrucat exista credinta ca sufletul celui decedat poate ramane captiv in acestea. De asemenea, se zice ca nu este bine sa te privesti in oglinda atat timp cat mortul este in casa, pentru ca vei fi urmatorul care va inceta din viata. Tot pentru a evita ca sufletul sa ramana captiv, in casa nu trebuie sa existe niciun lacat incuiat. Totodata, pentru ca sufletul sa se inalte mai usor, ferestrele trebuie deschise imediat ce s-a produs decesul;

Daca persoana decedata este de sex feminin, aceasta nu trebuie imbracata in negru, existand credinta ca, in caz contrar, va bantui locuinta. Totodata, pentru a nu se transforma in strigoi, trebuie avut grija ca nicio pisica sa nu treaca pe sub sicriu. Asadar, animalele ar trebui duse din casa in care exista un mort;

Seara, cei apropiati se strang in jurul sicriului, la priveghi. Membrii familiei vor priveghea toata noaptea avand grija ca lumanarile sa nu se stinga;

Obiceiuri de inmormantare dupa parasirea locuintei

Cand cel decedat este transportat catre biserica, pe drum sunt asternute niste “punti” (de regula, bucati de panza alba) care, ulterior, sunt date de pomana;

Daca mortul este scos din locuinta cu capul inainte, familia va avea ghinion;

Pentru a nu suferi un deces in familie, participantii la inmormantare nu trebuie sa iasa din biserica inainte ca sicriul sa fie scos.

Ce parere ai despre aceste obiceiuri de inmormantare? Le-ai respectat pana acum? Cunosti si altele?

sursa

credinta pisica
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - Wow.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1688 (s) | 24 queries | Mysql time :0.011734 (s)

loading...